Nu am mai scris de ceva vreme... Nici la Călin, nici pe blog. Mi-a pierit cheful luptându-mă cu vara. Prea lungă, prea fierbinte, prea tristă. Am citit în schimb nenumărate cărţi, sărind de la romanele lui Bukowski, la Dracula lui Bram Stoker, de la 1984 a lui Orwell la Winnetou a lui Karl May şi-apoi la Ivanhoe. Sute de pagini şi câteva sesiuni de filme bune v-au ţinut locul vara asta. But it`s all gone now! Încă puţin şi voi pleca de la toamna avansată de aici la toamna târzie, ce abia îngălbeneşte frunzele copacilor ce mărginesc străzile Londrei. Îl las pe Călin în urmă, cu speranţa că-l voi găsi la fel de frumos, la final.

Te provoc!
Împrumută-mi ochii tăi pentru o clipă,
Sunt curioasă cum mă vezi.
Îţi cer...
Să-mi dai buzele tale, doar un minut,
Să ştiu ce e adevărat din tot ce-mi spui.
Te rog...!
Fă schimb de inimă cu mine,
Mă macină ceea ce simţi atunci când mă priveşti.
Nu crede c-am să-nlocuiesc ceva la tine.
Te vreau intact, exact aşa cum eşti.
Oferă-mi tot şi îţi promit,
Te voi recompensa numaidecât,
Dar după schimb, aş vrea să rămâi tu, acelaşi tu,
Nu eu, o manipulatoare a sufletului tău pierdut.

Pentru Cristi G., it was fun back then! Enjoy my thoughts!

- Nu am rămas cu nimic din ceea ce mi-au oferit toți. Am un perete plin de amintiri, și zeci de imagini imprimate pe retină. Le schimb ca pe niște diapozitive și îmi dau seama că sunt goală. Nu lipsită de sentimente, ci lipsită de căldura pe care am aşteptat-o într-o vară ce a dispărut de lângă mine încă dinainte să realizez că venise. Da, fiecare vrea câte o bucățică din mine, și eu nu le-o pot da, nu mă pot descompune. Nu aș mai fi eu. Am pus punct și am plecat mai departe. E târziu acum să încerci să tragi de mine, s-ar putea să mă sfărâmi și atunci ai pierde tot. Într-adevăr, nu sunt nimic mai mult decât o marionetă. Dar una incontrolabilă, sforile s-au ros cu timpul și tu, de lene, ai uitat să le schimbi. Tot ce fac este să privesc dintr-un colț. Privesc și analizez. Îmi place să observ, și tot ce mă mai controlează acum sunt doar trăirile pe care vi le fur vouă fără să realizați. Sunt o hoață și voi nu mă puteți prinde. Nu aveți dovezi. Nici măcar tu Călin. Am luat totul din ființa ta. Mi-am săturat setea ce-mi mistuia sufletul și la sfârșit te-am învinuit tot pe tine. Nu sunt o marionetă cuminte. At fi trebuit să vezi asta chiar dacă mereu ți-ai acoperit ochii cu palmele. Ar fi trebuit să auzi ceea ce aveam, de fapt, de spus chiar dacă îți acopereai urechile cu degetele tale lungi și subțiri. Nu are rost să îți consumi timpul încercând să găsești un răspuns. Nu-ți vreau nici regretele. Ai avut ocazia să accepți ceea ce ți-am oferit. Greșeala ta. Îți spun adio, și te lipesc, sub forma unei amintiri șterse, pe albul imaculat al peretelui meu.

Plecase de tot. Nu mai avea de gând să se întoarcă. Asta fusese tot ceea ce îmi putuse oferi. M-am resemnat cu gândurile astea până într-o noapte când am primit un telefon. Câteva secunde persoana de la celălalt capăt nu a spus nimic. I-am auzit doar respiraţia grea ciocnindu-se de receptor.
- Călin, tu eşti?
- Alo? Călin, tu eşti? Dacă tu eşti într-adevăr, te rog vorbeşte!
Într-un final mi-a răspuns. Era băut.
- Da, eu sunt. Aş vrea să înţeleg ce s-a întâmplat cu mine. Te doresc. Nu înţeleg. Nu înţeleg... Ştii, nu-mi pot explica mie, darămite ţie. Sunt sigur doar de faptul că te doresc.
- Aş vrea să îţi pot răspunde la fel. Nu mai pot. Poate dacă te-ai fi răzgândit în momentul în care te-ai ridicat de lângă mine şi ai plecat. Am încetat să mai fiu aşternutul tău. Nu mai pot. Îmi pare rău Călin.
- Nu-mi închide. Vorbeşte măcar cu mine.
Pentru un moment am vrut să închid şi să-mi leg firul telefonului în jurul gâtului să-mi sufoce orice cuvânt, dar mi-am dat seama că adoram vocea blestematului meu Călin şi discuţiile cu el.
- Dacă ai şti cât de mult aş vrea să-ţi explic. Dar mă chinui de ceva vreme să găsesc un răspuns şi nu reuşesc să dau de el. Te vreau lângă mine. Să ştii!
- Cred că trebuie să te oprești. Eu am luat de la tine ce am vrut. Știu că sună foarte egoist, dar așa este. Am luat.
- Şi eu ce am luat? Din câte ştiu eu la piaţă e 50-50. Dai şi iei.
- Asta-i drept. Dar ai avut ocazia să te opreşti. Să mă opreşti.
- N-am făcut-o.
- Atunci nu mă mai priveşte pe mine. Oricum într-un final tot aici s-a ajuns. Prefer să las discuţiile inutile deoparte.
- Vreau să vin la tine.
- N-ai s-o faci!
- Dar vreau. Te doresc, ţi-am spus.
- Nu mai contează.
- Nu mai insist. Te las, dar trebuie să-mi promiţi că în noaptea asta o să visezi la mine
- Am visat odată. Asta a fost tot Călin. Uite cum facem, vino noaptea asta, dar pe urmă vreau să dispari.
Receptorul s-a izbit brusc de furcă. Nu se inchisese. Îl puteam auzi încă pe Călin cum alerga prin cameră şi repeta: "Doar noaptea asta şi-apoi dispar, promit. Doar noaptea asta."
Îmi părea rău de bietul nefericit. Am închis telefonul şi l-am aşteptat. În frigider aveam o doză de bere. Am desfăcut-o şi am dat-o pe gât. Toate au un început. Am aprins lampa din cameră şi m-am dus în balcon. Eram agitată. Trecuseră zile bune de când nu-l mai văzusem. Îmi lipsea dar trebuia să se sfârşească. M-am cuibărit în fotoliul vişiniu cu o ţigară între degete. Cât îmi lipsea nefericitul! Era vorba doar de o noapte. O ultimă noapte. Am tras un fum adânc în piept. Între degetele mâinii stângi am strâns puternic catifeaua de pe braţul fotoliului. Fumul se rostogolea în zeci de cercuri în lumina fadă ce străbătea fereastra balconului.
Era atât de linişte. Până să ajungă Călin am stat ghemuită pe fotoliu tremurând încontinuu. O muscă mi s-a aşezat pe braţ. Uitasem de ţigară. Mi-am mişcat mâna uşor şi scrumul s-a prăbuşit pe pământ lăsând pe catifeaua fotoliului bucăţi mărunte de tutun şi foiţă arsă. Începuse să bată vântul. Perdeaua ce atârna spânzurată pe un fir subţire de aţă s-a desprins şi m-a acoperit cu totul. Am rămas nemişcată cu perdeaua făcută ghem peste mine. Călin bătea la uşă. Soneria începuse să urle. Alte ciocănituri. Din nou soneria. Mi-l imaginam foarte beat, cu fruntea rezemată de vizor şi cu mâna blocată pe butonul soneriei. Am stins toate luminile mai puţin lampa, m-am îndreptat spre uşă şi-am deschis. Stătea în faţa mea cu braţele sprijinite de tocul acesteia.
- Intră!
Niciun cuvânt nu s-a mai spus apoi. Nici măcar unul. Am stins lampa din dormitor şi m-am cuibărit în pat. Încă tremuram. Călin s-a aşezat la picioarele mele. Ţinea capul plecat. Cu o mână mi-a prins glezna. Mă strângea. Am tresărit dar nu mi-am tras piciorul. Eram curioasă ce avea să urmeze. Călin s-a ridicat brusc şi-a lăsat hainele pe jos şi s-a lungit deasupra mea strângându-mă puternic în braţe. Mi-ar fi plăcut să mă lase fără suflare. Rapid, acolo în braţele lui. Nu era criminal. În schimb, m-a eliberat puţin din strânsoare şi s-a lungit spre gâtul meu atingându-mi lobul urechii cu limba. Tremurul a devenit şi mai puternic iar el m-a eliberat răsucindu-se, lângă mine, pe spate. Mi-am aruncat şi eu hainele pe jos şi m-am lipit de el. Nici măcar o vorbă nu a stat între noi. I-am fixat privirea cu ochii în timp ce îmi plimbam degetele pe abdomenul lui supt. Am stat aşa acele câteva ore care mai rămăseseră din noapte. Dimineaţă când m-am trezit dispăruse.

Aburii de alcool s-au ridicat tot mai sus plutind leneşi pe tavan. Ne lăsaserăm de băut. Acum făceam o excepţie. Una neînsemnată. Hamei, vodkă şi suc de portocale peste tot. Pe colţul mesei zăcea o scrumieră ciobită îndesată cu mucuri pe jumătate stinse. Lumea se agita fericită în jurul nostru. Mi-aş fi dorit să mă pot mişca să-l strâng de mână. Era mult prea tăcut, ori prea distras de râsetele şi cuvintele celorlaţi. Se învârteau cu toţii subordonaţi alcoolului, ca într-un carusel. Călin stătea în mijlocul lor şi zâmbea. Ochii lui ţintuiseră bătătura din fire înnodate a covorului. Zâmbea. Dar cui?

Un pahar s-a răsturnat şi mi-a înecat vârfurile degetelor în vodkă rece. M-am ridicat cuprinsă de ameţeală. Ştiam încotro vroiam s-o apuc, dar ştiam că nu vroiam să ajung acolo singură. Într-un final mi-am rezemat spatele de betonul rece al balconului. Deasupra mea se învârtea lent cerul. Uşa balconului s-a închis în urma mea şi vocile au dispărut înghiţite fiind de muzică. Fiecare sunet care ajungea la urechile mele se scurgea de pe corzile unei chitări bătrâne. M-am gândit că ar fi frumos să număr petele de lumină care se jucau pe retina mea. Una câte una. Prea multe, miliarde chiar, şi prea îndepărtate. Mi-am dorit preţ de o clipă să închid ochii şi să mă trezesc peste câţiva ani, cu mintea limpede şi cu toate gândurile şterse. Vise.

• Ce faci aici?

Nu auzisem uşa balconului deschizându-se. Nu mai auzeam nimic. Cerul mă absorbise cu totul. Aveam senzaţia că pe gresia rece a rămas doar umbra mea. Am crezut chiar că e o greşeală şi aud voci. Întrebarea s-a repetat, pe acelaşi ton calm.

• Ce faci aici?

• Ascult noaptea.

• De una singură?

• O înţeleg mai bine aşa.

Aceaşi palmă, care îmi acoperise trupul de atâtea ori, s-a lipit de umărul meu. M-am trezit sufocată într-o îmbrăţişare puternică. Toate sunetele au amuţit. A urmat un monolog, nu al meu, desigur. Nu-mi doream să-l mai aud. Era acelaşi de prea mult timp. Unul înregistrat pe o bandă de magnetofon care nu se vroia şters. Nu mă săturasem de el, dar obosisem să-l ascult şi să-i caut ascunzişurile, să-i dezleg enigmele.

• Ştiu, sunt simplu. Văd totul cu aceeaşi ochi şi nu mă chinui să înţeleg esenţa lucrurilor care se întâmplă în jurul meu. Le iau aşa cum le primesc. Probabil că o să pot cândva să fac ceea ce aştepţi tu, dar nu acum. Am nevoie de timp. Prea mult timp. Poate că o să fie prea târziu. Realizez asta, dar timpul le rezolvă pe toate. Tu, poate că vei rămâne la fel. Vei rămâne de fapt, ştiu sigur. E singurul lucru pe care-l pot susţine cu tărie, dar nu garantez că mă vei mai accepta atunci.

Câteva clipe şi-a fixat privirea pe faţa mea. Aş fi vrut să-i pot spune ceva. În adâncul meu ştiam că avea dreptate. Îmi era prea frică să recunosc. Fuga nu-i o rezolvare. Nu am găsit-o niciodată potrivită în niciun fel de situaţie. Aici însă se potrivea ca o mănuşă. Ştiam însă că dacă i-aş retezat discursul cu replica ce mă muşca violent de limbă Călin s-ar fi stins. Nu tot deodată, dar încet, bucată cu bucată. Îl cunoşteam prea bine. O dâră de sentiment lăsasem în el. Nu era de piatră. Era chiar prea plin de sentimente. Prea plin şi prea dezorientat, prea derutat ca să poată să şi le exprime. Tăcerea s-a rupt în momentul în care ochii lui mi i-a descoperit pe ai mei în bezna nopţii.

• Mă întreb ce o să faci atunci. Ştiu şi asta. O să mă goneşti. Ar fi corect.

Mi-am dorit în momentul ăla să-i înăbuş cuvintele abia desprinse de pe cele două bucăţi proeminente şi cărnoase ce-i mărgineau gura, cu buzele mele. Mi-am întors faţa spre el. Era la mai puţin de cinci centimetri de mine. Lumina proaspăt aprinsă de la geamul de vis-a-vis i-a scânteiat în privire. M-am oprit. Prea multe minciuni.

• Întotdeauna vei fi Călinul meu, doar al meu şi n-am să-ţi spun în cel mai grosonal mod să dispari. Asta niciodată. Într-adevăr am obosit. Şi oboseala asta mă macină. Îmi roade oasele cu nişte dinţi imenşi şi ascuţiţi de oţel. Îmi sfârtecă pielea şi-mi smulge carnea din trup. Înăuntru e gol deja. S-a făcut linişte.

Călin s-a ridicat agitat şi şi-a sprijinit mâinile de balustrada rece. Nu a mai spus nimic. Nici atunci şi nici când s-a întors pentru ultima oară să mă îmbrăţişeze. Braţele mele s-au încolăcit impulsiv în jurul piciorului său. Mi-am lăsat capul să-i cadă pe pulpă. S-a sfârşit repede. El şi-a şters lacrimile ce îi inundaseră piciorul cu părul meu şi-a plecat. Eu am aşteptat soarele să mă ardă. Ne-a mistuit totuşi pe amândoi. Pe mine pentru că m-a golit de puteri şi de sentimente şi pe el pentru că l-a şters din viaţa mea şi a încetat să mai fie Călinul meu.

Aveam o nouă sofa, una care nu reuşea să înlocuiască nicicum "minunea" mea roşie. M-am aruncat obosită pe salteaua deloc moale. Aş fi preferat să cad, în schimb, în braţele catifelate ale canapelei mele roşii, dar nu o mai aveam. Totuşi, m-am lăsat pe spate. În cădere am remarcat un puf de praf jucăuş care zbura pe lângă mine "nepăsător". Mirosea a lemn proaspăt. Aveam în faţa ochilor o singură imagine, o iluzie creată de mirosul înfricoşător de minunat. Eu, înfiptă în salteaua tare fără suflare, deloc moartă, chiar foarte vie, o sculptură a cărei esenţă s-a închegat într-o formă umană nemişcată.
Aveam totul, mai puţin lumea, Nici aşa, ruptă de realitate nu-mi puteam smulge din cap ideea că mă luptam cu un vid. Mă agitam în gol şi asta mă sfărâma. Cu cât dădeam mai mult cu atât realizam că celor cărora le ofeream nu erau capabili să întoarcă favoarea sau pur şi simplu nu ştiau ce li se oferea şi treceau cu vederea peste.
În Călin am găsit totul. E perfect; mai perfect decât orice moment de linişte în timpuri agitate, mai perfect ca o gură de apă rece în călduri insuportabile, mai perfect decât lumina după prea mult întuneric.

- Ştii ce nu înţeleg eu? De ce îţi tot repeţi că eşti ciudată, când tu pur şi simplu ai un dar pe care foarte puţini îl au. Simţi, ştii ce simţi şi ştii să exprimi foarte bine sentimentele astea. Plus că mai ai şi curajul să o spui. Mulţi ar vrea să aibă chestia asta şi nu o au şi probabil nu o vor avea niciodată, îmi spuse Călin dintr-o dată.

Aş fi vrut să ştiu despre ce vorbeşte. De ce să mint, de fapt, ştiam. Decât să tacă preferam să îmi vorbească din senin. Era un exerciţiu bun, cu toate că, nici aşa, nu m-ar fi ajuns niciodată. Mă bucuram, totuşi, că încerca să mă răsplătească pentru că eram o visătoare. Încerca să îmi arate că mă apreciază şi că ar fi gustat oricând din lumea în care pluteam eu zilnic. Cu afirmaţia lui venea ca o furtună într-o zi toridă de vară. Îmi limpezea toate gândurile, îmi curăţa fiinţa şi mă făcea să zâmbesc.
- Eşti aşa cum trebuie să fie un om. Unul care ştie să spună ce simte. Dacă stau să mă gândesc bine, în capul tutror e haos. Lumea e incapabilă să simtă, sau simte dar nu ştie exact ce şi nu ştie să explice. Oamenii ăştia nu vor găsi niciodată cuvintele potrivite nici pentru ei şi nici pentru cei de lângă ei.
Pledoaria lui se încheie brusc. Mi-aş fi dorit să am un cleşte imens în mână cu care să-i smulg toate cuvintele din cap. Aş fi vrut să aud tot ce avea de spus, nu doar câteva fraze. Le-aş fi cules pe toate şi aş fi capitonat pereţii camerei mele cu ele. Nu pentru mine, eu ştiam unde mă aflu; pentru el, cel care nu-şi găsea ideile. Pentru el, cel care îmi spunea mie cum sunt şi care se ascundea în spatele sentimentelor mele doar pentru că nu avea curajul să vizualizeze cum este el de fapt. Nu avea curajul să sape înăuntrul lui şi să descopere că viaţa nu se rezumă la fiecare persoană în parte şi la toate nimicurile, ci la un univers întreg de sentimente oferite nouă spre a le împărtăşi, nu spre a le îngropa într-un colţ, până sufletul nostru ar seca de tot.

I-am văzut umbra pe peretele alb. M-am apropiat şi i-am contemplat în tăcere mâna cu degete acelea lungi. Aveam o fixaţie. O făceam mai tot timpul. Nu se supăra niciodată, deşi se vedea pe el că se simţea stânjenit. Lenevea, în fotoliul vişiniu cu un zâmbet natural pe buze. Aveam impresia că nu mă vede. Se uita prin mine, nemişcat, tăcut, zâmbitor. Am văzut totul în ochii lui. Nu mi-am permis să omit nimic. Nici cel mai nesemnificativ vis al lui. Aveam impresia că de la un timp încerca să îmi arate tot ceea ce conta pentru el. În fotoliul vişiniu, ghemuită ca un copil în pântecul lui, făceam parte din visele ce-i umpleau ochii. Odată separaţi, pieream. Imaginea mea pierea. Rămâneam o schiţă difuză. Am ştiut că ăsta va fi primul nostru sfârşit. Urmau multe altele şi asta pentru că devenise indispensabil pentru mine. Contau prea mult discuţiile, privirile noastre ciocnindu-se, în lumina slabă din balcon, studiul meu asupra a tot ceea ce însemna el, orice detaliu care-l implica. Eram bolnavă, pentru că aveam o maladie foarte rar întâlnită, numită SIMŢIRE! Grea boală! Mult prea mulţi s-au tratat împotriva ei şi au sfârşit măcinaţi de INDIFERENŢĂ. Dacă ar fi ştiut, totuşi, că ceea ce simt eu nu e doar un stereotip îndesat în capul meu de lumea perfectă redată în filme... Totul era real şi asta mă făcea să mă întreb cum ar fi fost Călin, dacă eu uitam să fiu OM şi ce s-ar fi întâmplat cu legătura specială care exista între noi? El era prea simplu (în ochii lui) ca să înţeleagă. Cineva avea de pierdut. Eu nu pierdeam nimic, Călin era al meu pentru totdeauna, doar că el nu ştia asta!

Faze stânjenitoare, momente funny, probabil că le-am avut fiecare, iată câteva dintre poveştile colegilor mei (aştept povestioare şi de la alţi colegi, fie pe messenger, fie la comment-uri):

B. - "Când eram în clasa a 12-a am avut o întâlnire cu un băiat de la Loga. Cum mergeam noi de mână, pe pod, m-am întors către el şi i-am spus: Îmi plac venele tale. Aia a fost ultima noastră întâlnire."

L. -"Nu ştiu să-mi leg şireturile şi să merg pe bicicletă. Când eram mic am plâns la o telenovelă for the bad guy. Într-o zi, eram cu un alt băieţel şi am jucat Adevăr şi Provocare cu mai multe fete. Le-am pus să ne arate "tot" cu condiţia că şi noi vom face la fel, dar noi nu le-am arătat nimic. Altădată, am sunat la linia fierbinte şi mi-a venit factura la telefon 1 milion jumate' şi m-au bătut ai mei."

G. -"Eu am vomitat în dulap când eram mic. Pe lângă asta, îmi era frică de moşii care duceau geamuri în spate şi ţipau: Geeeaaaaamuuuuuuuuuriiiiiiiiiii, geeeaaaaaaamuuuuuuuuriiiiiiiiiiii. Următoarea sună cam aşa: grădi-baie-colţ-puţa-fete. Îmi era frică şi de ţigăncile cu fuste, bunică-mea îmi spunea că dacă nu sunt cuminte mă dă la ţigănci şi ele mă bagă sub fustă şi acolo pute." Partea asta e mai recentă: "Era vara anului 2008, soarele strălucea pe cer ca un arici înflăcărat, pe cerul de un albastru sindical. Trenul şerpuia (cum am zis? ) ca o cobră sud-africană, gata de atac. Din vorbă în vorbă, am ajuns la Medgidia (auuu... era să înghit telefonul). Şi trebuia să schimbăm trenul la Medgidia ca să mergem către Tulcea, că noi am coborât din trenul de Constanţa care de la Medgidia continua să şerpuiască până la Constanţa ca o cobră sud-africană. (reporterul- Hai, hai, haaaai, G.- Calm, calm, aşa, serios...aşa?) Ne-am urcat în trenul de Tulcea dar noi, cel puţin eu am fost dezorientat de faptul că pe bilet scria vagonul 4 şi trenul n-avea decât două vagoane. Şi ne-am urcat, era din-ăla, aşa, ca un autocar, sau ca un tramvai de ăla fără compartimente, fără nimic şi am stat, aşa, între vagoane să ne uităm dacă suntem în trenul bun şi aveam o borsetă de asta, o men-purse, o aşa, şi era un ţigan din-ăla, sau na, un băştinaş, care a încercat să îmi fure chestia aia şi Bia o tras de ea şi m-a salvat. Ştiu că toată lumea ştie povestea asta, dar nu o ştie în varianta asta, cu ..trenul şerpuia ca o cobră sud-americană sub cerul de un albastru sindical intens. (Rep.- Hai zi odată, povestea aia că mi se termină banda...G.- Gata-i, oricum nici nu m-ai ascultat.)

M. -"Am plâns la Titanic şi a 5-a oară când l-am văzut, iar la 6 ani, ai mei se uitau cu prieteni la filme pe casetă. Mereu aveau o ordine, avetură-acţiune-porno. Întotdeauna ştiam când e filmul porno, aşa că, mă duceam la uşă şi prin geam mă uitam şi eu la film."

L. -"Când eram mică, şi nu eram cuminte mama mă ameninţa că îmi schimbă numele cu nume moldoveneşti gen: Eufrosina, Marghioala, Pachita .Într-o zi am dormit la o vecină care avea un fiu, eram mică, şi ne-am dezbrăcat şi ne-am uitat unul la altul. Plus că mie nu-mi place să fac baie noaptea. Am văzut prea multe filme horro şi au ei un mit cu mâna ucigaşă care ţine un topor şi intră pe fereastră. Şi pac, înfinge toporul în capul tipei ce se spală. Şi ala e şi la mine fereastra , deasupra căzii şi se poate ajunge uşor la geamul meu că stau la unu!"

A. -"Îmi plac pinguinii, cafeaua şi sunt insectofobă. Pe lângă astea îmi place să dorm goală şi citesc în fiecare an Lorelei (Ionel Teodoreanu) şi plâng. Iar, într-o relaţie, mă înnebuneşte când îl muşc pe băiat de buză până sângerează."

V. -"Nu sunt zoofil şi pedofil, filmul meu porno preferat este Porn of the dead, şi toate prietenele mele au fost mai mari ca mine."

N. -"Odată, m-am băgat sub masa din cameră de frică, pentru că la video mergea o casetă cu un film de groază, şi de atunci, indiferent de caseta care era în video, eu mă băgam mereu sub masă. Iar la grădiniţă, scăpam mereu la ora 12 şi străbunica mea care avea 90 de ani venea în fiecare zi să mă ia, dar venea de la 10 şi se punea pe scăunele lângă copii şi educatoarea se lua de ea şi îi spunea că o caută moartea pe acasă."

C. -"Sunt rasist, urăsc delfinii, raţele şi urşii panda, şi dacă aud, şi astăzi, orice înregistrate originală a cânecului Mugur de fluier, plâng."

I. -"Când eram la grădiniţă, a venit într-o zi mama să mă ia şi cu stupoare a constatat că eu aveam 5 steluţe negre, la cât de bun şi cuminţel am fost...şi restul doar argintii şi de aur : Păi cum de toţi au numai steluţe sclipitoare şi tu nu? - Păi mamă, alea negre is cele mai valoroase, nimeni nu are atâtea câte am eu."

C. -"Când eram mic i-am arătat puţa la o fată şi după vreo două zile, deşi credeam că suntem boyfriend and girlfriend mi-a aruncat nisip în ochi şi am făcut conjunctivită. Într-o excursie ne dădeam mai mulţi pe un deal pe cur şi când am ajuns acasă eram tot gri/maroniu şi au făcut ai mei mişto de mine vreo săptămână că am făcut treaba mare pe mine. Într-un an la grădi`am furat toate jucăriile şi a trebuit să vin cu ele înapoi, vreo plasă, ca nu mai aveam maşinuţe cu care să ne jucăm. Odată mi-am scăpat maşinuţa într-un tub de metal ce era ataşat unui gard şi mi-am băgat mâna după ea şi am rămas blocat. Am strigat vreo oră jumătate după ajutor până o venit un vecin cu ulei să mă scoată. Când eram în generală, în clasele primare nu îmi mâncam sandvişurile şi le ascundeam în dulap la birou, ca să nu le găsească ai mei (nu ştiu de ce nu le aruncam la tomberon pe stradă) şi după o vreme a început să miroase, evident le-au găsit ai mei (erau vreo 20) şi am fost pedepsit o lună...şi mi-am rupt mâinile de trei ori...gata."

A. -"Când eram la grădi, aveam un iubit şi pentru că eram mici încăpeam în dulăpioarele unde ne lăsam hainele. Noi doi ne băgam acolo şi ne pupam. De fiecare dată, ne prindea educatoarea şi ne trăgea de urechi şi ne despărţea când ne întorceam în sală. Odată am vrut să fac pâine, nu aveam mai mult de 12-13 ani. Bineînţeles că nu ştiam cum se face aşa că am făcut-o cu apă şi făină. Mi-a ieşit un ghem, nu foarte mare pe care l-am ascuns sub pat de frică să nu mi-l găsească mama şi să mi-l ia. Am uitat de el, ghemul a mucegăit, mama l-a găsit şi am primit câteva cozi de lingură de lemn la fund. Altă dată,am chemat fetele de la bloc la mine şi am dat telefoane la clinici veterinare şi la grădina zoologică să întreb dacă nu cumva au vreun iepuraş micuţ pe care nu-l vrea nimeni, că îl vreau eu. Pe când aveam vreo 8 ani am fost invitată alături de mai mulţi copii la ziua unui vecin, de vârsta noastră. Văzând că ceilalţi copii aveau câte un cadou m-am gândit să îi ofer şi eu ceva, drept urmare m-am dus la el cu un soldăţel tot ros de dinţişorii mei, selectat special din lada cu jucării"

Aud aceaşi întrebare zi de zi. Nu ştiu ce vreau să fac. Sau poate că ştiu şi dacă v-aş zice aţi crede că sunt nebună. Vreau să plec, să scriu de peste tot unde ajung. Asta vreau să fac pentru că I am really made of dreams, şi altceva mai bun decât asta nu am. De acolo vin toate. Pentru că îmi permit să visez, pot scrie, pot crea lucruri, pot avea sentimente puternice pe care unii ajung să le cunoască şi să se sperie de ele sau pe care nu au habar cum să le aprecieze. Pentru că mi-am permis să visez, tot ceea ce s-a întâmplat în jur a prins culoare în ochii mei. Am cunoscut oameni, am cunoscut locuri. Am văzut pasiunea lor pentru scris. Şi asta m-a întărâtat şi mai tare să plec şi să fac ceea ce vreau. M-am pierdut pe drum, însă. Nu ştiu de ce, dar am făcut-o şi mi-am dat seama că nu voi reuşi să realizez ceea ce mi-am dorit pentru că din ochii mei s-au şters culorile, şi tot ce înşir pe foaie sunt nişte trăiri, nişte frânturi de vis pe care tu le vizualizezi pentru simplul fapt că eu vreau asta şi îţi dau voie. Sunt o laşă. O naivă. Cred...în nimicuri, în vise nerealizabile, în vorbe fără însemnătate. Doar cuvintele pe care le pun pe hârtie mă liniştesc. Acolo totul este aşa cum vreau eu să fie. Acolo, culorile de ieri revin şi mă despart pentru câteva clipe de sepia care mă împrejmuieşte azi.

Asculta mai multe audio Animatie

Am crescut cu povestea asta. O ascultam şi de mai multe ori într-o zi. E minunată. Nu mă întrebaţi de ce...o ador pur şi simplu.

Îmi amintesc drumul până acolo. Pentru mine, care nu aveam mai mult de 14 ani, era unul dintre cele mai lungi drumuri parcurse pe jos. Îmi urmam, oarecum speriată, unchiul prin desiş. Încercam să ţin pasul cu el, bărbatul înalt cu picioarele înfipte în ciubotele de cauciuc. În urma noastră veneau şi alţii, cărând în spate greble cu cozi lungi, furcere şi ploşteri. Mă minunau pădurea, mirosul dulce de fân şi tot ceea ce vedeam, de acolo de sus, în jurul meu. Pe alocuri copacii deveneau tot mai deşi şi acopereau cu frunzişul lor poteca pe care înaintam fascinată. Ici, colo cerul se îngrămădea, parcă tot, printre arborii cu frunză rară. Poposeam, din când în când, câte două, trei minute să ne udăm gâtlejurile cu apă. Verdeaţa a început încet, încet să fie înghiţită de o sumedenie de ace roşii-brune. În faţa mea se întindea o pădure de pini uscaţi. Crengile lor atât de subţiri, încărcate de ace lungi se asemuiau cu o ploaie colorată în nuanţele toamnei. Am alergat bucuroasă în mijlocul brazilor fără viaţă. Şi cu cât înaintam, culorile din jurul meu căpătau aceaşi nuanţă. Teneşii îmi alunecau pe miile de ace căzute pe pământ, dar eu alergam afundându-mă, tot mai mult, printre crengile care-mi dădeau impresia că formează un voal imens. Trunchiurile uscate au rămas în urmă şi m-am trezit într-un loc drept, sub cerul liber,alergând prin iarba înaltă. Ce mai privelişte, de acolo de sus! M-am ascuns în pădure, eram prea mică să car ploşte. Îmi plăcea să stau în vârful ţuhoniului, totuşi. De acolo de sus, credeam eu, paream mai mare. M-am ascuns în pădure şi-am scrijelit pe scoarţa unui copac, cu o bucată de tablă tăiată dintr-o cutie de pateu, un nume. L-am lăsat în urmă şi am fugit fericită spre locul de unde venea mirosul puternic de flori uscate. Ce minunăţie! Brazde întregi de iarbă culcată la pământ, secerată, mă chemau să mă tăvălesc printre ele. Locul meu...liniştea mea!

Gabi: am de invatat despre brunea-fox

Gabi: dc fox????

*Kikilescu™: masa era vulpe

*Kikilescu™: si i`o luat numele de familie

Gabi: omg

*Kikilescu™: era vulpe englezeasca

Gabi: si tac'su ursu?

*Kikilescu™: da

Gabi: ursu brun

Gabi: d und vine brunea....

Gabi: ahaaaa

*Kikilescu™: dada

*Kikilescu™: asta am vrut sa zic si eu

*Kikilescu™: filip

*Kikilescu™: venea de la....

*Kikilescu™: unchiso

*Kikilescu™: delfinu flippo

*Kikilescu™: numa ca so`r gandit

*Kikilescu™: sa ii puna ceva personalizat

Gabi: nu erau bah delfini pe vremea aia

*Kikilescu™: cum naiba nu

*Kikilescu™: era de toate

*Kikilescu™: baaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

Gabi: aia or fost inventat de hanna barbera

Gabi: sau de hanna montana

*Kikilescu™: delfinul-prietenul lu Nenicu

Gabi: da...de hanna montana

*Kikilescu™: primul om de pe planeta

Gabi: scrie si in curs

*Kikilescu™: da pe naiba

*Kikilescu™: jura`te

*Kikilescu™: hanna montana?

Gabi: da mah....uite te

*Kikilescu™: alea is filme desene

Gabi: zice bogza intrun citat

*Kikilescu™: ce is alea

*Kikilescu™: ia zi cursu

Gabi: 14

*Kikilescu™: 14

Gabi: da in 14 e cu hanna

*Kikilescu™: nuuu

*Kikilescu™: ai gresit

Gabi: o zis Profa ca ne da aia la examen

*Kikilescu™: gresit

Gabi: nai vazut in mail?

*Kikilescu™: ba da

*Kikilescu™: si ...

*Kikilescu™: in cursu 20...

Gabi: woai....ala nu lam citit

*Kikilescu™: brunea vorbeste despre cum `io cunoscut el pe donald, pe bugs bunny pe tasmanian si dexter cu dee dee

Gabi: plm...si mai am si restanta la I.P.

*Kikilescu™: eu am 4 restante la I.P

Gabi: io am una

*Kikilescu™: am restanta si din primu an....al lui Nenicu pe pamant

*Kikilescu™: adik prin anu 1 i.e.n

Gabi: da mo amenintat ,Nenicu ca nu ma trece nici in 1000 d ani

Gabi: si io il cred...

Gabi: pai ce inseamna 1000 d ani la dansu?

Gabi: nici la dirigentia nam trecut seminaru

Gabi: plm...ca cica nam avut bastistuta la mine si nu miam taiat unghiile

Gabi: la scriere la fel

Gabi: dracu invata istoria literei k

Gabi: si ceo zis brune fox si hanna montana despre ea

*Kikilescu™: si la muzica...

Gabi: tiai scris p portativ aia cu jimmy jimi iti plac fetitele-n bikini?

*Kikilescu™: am uiatt

Gabi: plm..io as scrie

*Kikilescu™: oare nu ne trece?

Gabi: da nush unde vine diezu

Gabi: dracu stie

Gabi: futui...nu terminam in veci

Gabi: o sa fac 38 de ani de faculta

*Kikilescu™: mie mi frica la seminaru de sa tzesem frumos si sa coasem frumos

Gabi: in ritmu asta

*Kikilescu™: ca nu am cusut nasturele bine

Gabi: la religie am restanta din primu an

*Kikilescu™: l`am cusut pe dos

Gabi: da....si io

Gabi: io la lucru manual nu stau bine

*Kikilescu™: pai daaaaaaaa

Gabi: nam stiut sa fac o capra din plastelina

Gabi: tu stii sa faci?

*Kikilescu™: nu

*Kikilescu™: eu am avut probleme la construirea

Gabi: of plm....

*Kikilescu™: gradinii zoologice cu un sg animal

Gabi: nam cum sa invat acum

*Kikilescu™: stii elefantul ala

Gabi: ca profu nu neo facut teorie

*Kikilescu™: asta era proiectu p etot semestru

Gabi: la caprele din plastelina

Gabi: kkt

*Kikilescu™: stii?

*Kikilescu™: proiectul de final

*Kikilescu™: tema aia mare?

Gabi: da da

*Kikilescu™: gradina zoo cu un animal

*Kikilescu™: eu am avut un elefant

Gabi: io am gresit ceva la trompa

Gabi: seamana cu un corn de inorog

Gabi: si mio dat minus 1

*Kikilescu™: si i`am construit din plastelina tot, dar tot, i`am oferit toate conditiile unde sa vietuiasca dar am uitat sa ii fac coada si mi`o zis ca is imbecila si ca nu o sa trec nici anii care vor veni seminarul lui

*Kikilescu™: si de atunci tot la facultate sunt

Gabi: da...pai asa face prostu

*Kikilescu™: am facut 14 ani de facultate cu aceeasi restanta mereu si mereu

Gabi: am auzit ca lu nicu io zis sa faca tot severinu din plastelina

Gabi: da so incurcat la dunare...

Gabi: ca trebuia sa si curga

Gabi: auzi la el...

Gabi: nush c o sa facem

Gabi: faculta sta e din ce in ce mai grea

Gabi: apropo....

Gabi: ai trecut la mate?

Gabi: la proba cu socotitoarea?

Gabi: cu abacu*

*Kikilescu™: asta zice si marius acum

*Kikilescu™: cu abacu

Gabi: pai vezi ca el stie?

Gabi: si el are restanta la aia?

*Kikilescu™: cik nu

*Kikilescu™: el o trecut la toate

Gabi: oaaii...c fain d el

Gabi: plus ca io mai tre sa fac un eseu de 89 d pagini

*Kikilescu™: dc?

Gabi: despre rolul covatei in capra cu 3 iezi

*Kikilescu™: adik ....si tu?

Gabi: rolul social

*Kikilescu™: oaaaaai

*Kikilescu™: eu am la psihologia personajelor din basme

*Kikilescu™: stii cursul ala

*Kikilescu™: cu Ispirescu

*Kikilescu™: ?

Gabi: da da

*Kikilescu™: nah...am de facut un eseu psiho-socialo-educativo-culutural

Gabi: unde zice de zmeu ca avea borderline

*Kikilescu™: de 50 de pagini

*Kikilescu™: despre efectele si rolul otravurilor administrate de mama vitrega albei ca zapada si.....despre masa aia vitrega in chintesenta ei

*Kikilescu™: nu cred ca pot sa fac asta

*Kikilescu™: e prea mult pentru mine

*Kikilescu™: de 5 luni ma chinui sa citesc porcaria asta

*Kikilescu™: nu inteleg nimic

*Kikilescu™: apar niste pitici

*Kikilescu™: o baba tot apare da eu cred ca era masa

*Kikilescu™: pana mea

*Kikilescu™: grea tare materia lu asta

*Kikilescu™: grea

Gabi: extrem

*Kikilescu™: plus ca seminaru il facem cu creanga

*Kikilescu™: auzi numele lui

*Kikilescu™: e moldovean

Gabi: si la desen e idem

*Kikilescu™: nu prea intelegem

*Kikilescu™: nimic din ce preda

*Kikilescu™: vb asa aiurea

Gabi: cum dracu sa deosebesti albastru sindical de ciomagiu inchis?

*Kikilescu™: iaoi eu la desen am de redat moartea caprioarei

*Kikilescu™: da nu trebuie sa apara in desen caprioara

*Kikilescu™: doar moartea

*Kikilescu™: nush cum sa o redau

*Kikilescu™: da ce eu am stat la capu ei kdn o murit?

Gabi: da...si o zis sa nu facem un schelet cu coasa

*Kikilescu™: nu nu

*Kikilescu™: clar

Gabi: ca ii cliseu, ca plm

*Kikilescu™: si nici o pata mare neagra

*Kikilescu™: nu mai stiu

*Kikilescu™: ooo sa nu mai zic la traforaj

*Kikilescu™: ca am ramas in urma

*Kikilescu™: am avut de traforat 3 puncte pe un placaj

*Kikilescu™: nici in ziua de azi nu mi`or iesit

*Kikilescu™: numa spirale

*Kikilescu™: si dinalea imi ies

Gabi: da... mie mio dat sa decupez un pitic dintro placa din asta

Gabi: si oricum as taia, tot ratza imi iese

Gabi: da nush dc

Gabi: am stricat 49 de placi asa

Gabi: sunt in culmea disperarii

*Kikilescu™: eu sunt pe muntele

*Kikilescu™: venus

Gabi: da...io pe muntele athos

Gabi: fac matanii in biserica lu gigi

Gabi: noroc cu sportu

Gabi: ca am sarit de 3 ori calu si mio dat 5

Gabi: da pai iam explicat

Gabi: ca io nu sar calu de felu meu

Gabi: daca e sal sar, ma opresc la timp

Gabi: si o zis ca daca il sar d 3 ori ma trece

Gabi: macar ala om de cuvant

Gabi: oricum... dezastru

Gabi: nus facut pt faculta asta

Gabi: si la colorat...am depasit linia...

Gabi: am colorat din greseala iarba rosie

Gabi: plm...crezi ca aia o inteles cas daltonist?

Gabi: ea nu, ca brunea fox nar fi facut asa niciodata

Gabi: plm...ce sa fac daca fox ala era mai priceput ca mine?

Gabi: si la stiintele naturii....ca nu stiu sa deosebesc 48 de specii de tantar

Gabi: si-mi da exemplu ca bogza insusi a descoperit cand facea reportaje 5786 de specii

Gabi: la cambodgiana veche ai intrat in examen?

*Kikilescu™: nu

*Kikilescu™: nu am stiut sa numar pana la 1

*Kikilescu™: mo trecut absenta

*Kikilescu™: nici mkr nu mi`o dat 4

Gabi: mie profa mio zis cas handicapat\

*Kikilescu™: doamneee

Gabi: cica daca nu stii din nastere sa vb cambodgiana veche esti antichristu

*Kikilescu™: nu mai inteleg nimic

*Kikilescu™: adik ea

*Kikilescu™: cine se crede

Gabi: se crede desteapta ca poa sa vb fluent

*Kikilescu™: ea stie sa numere in cambodgiana si sistilioanele si toate alea

*Kikilescu™: si le si numara

Gabi: plm....daca ma intrba din dialectu zulu, ma mai descurcam

Gabi: acolo o faceam si p ea

*Kikilescu™: ne-o povestit la curs...stii? ca ea nu adorame pana nu numara de 3 ori la infinit in fiecare noapte in limba asta spurcata?

Gabi: da da....stiu

*Kikilescu™: are prea mult timp liber

Gabi: aritmetica iarasi o luato razna

Gabi: ca de ce naiba nu stim sa impartim la 0

Gabi: astai motiv sa nu intri in examen?

Gabi: sa fim seriosi....

Gabi: doar toata lumea stie ca doar chuck noris poate asta

Gabi: el si brunea fox

Gabi: da ala ii in alta dimensiune acuma, cu Nenicu

*Kikilescu™: vaaaai

*Kikilescu™: impartirea la zero

*Kikilescu™: eu am avut alta problema

*Kikilescu™: nu stiam sa fac semnu de la impartire

*Kikilescu™: adik cum adik

*Kikilescu™: prea dificil

*Kikilescu™: mi`o zis ca pot sa imi vad de drum

Gabi: da pe bune ca's absurzi

*Kikilescu™: evident

*Kikilescu™: ah

*Kikilescu™: si in plus

Gabi: io nu inteleg...la ce-ti foloseste asta?

Gabi: si aia cu scrierea....

Gabi: ce mama dracu tre sa invat absolut toate literele?

Gabi: de la a la j imi ajung

Gabi: is cuvinte destule si asa

*Kikilescu™: profu de la scriere i`o vb despre mine la ala de o sa facem la anu...cum il cheama....ala ma....cu care o sa facem introducere in istoria literelor legate una de alta cu sens

*Kikilescu™: si i`o zis...

*Kikilescu™: ca nu sunt capabila sa deosebesc d de b

*Kikilescu™: si ala mi`o trm mail

*Kikilescu™: ca de pe acum am restanta la el

*Kikilescu™: no zi si tu

*Kikilescu™: ce ma fac

*Kikilescu™: ?

Gabi: vaaaaai....ce dobitoc

*Kikilescu™: pai nu am mai dormit de nush cate ore

*Kikilescu™: is terminata

*Kikilescu™: am imbatranit cu 2 ani cand am auzit

*Kikilescu™: mi`o crescut un fir alb de par in mijlocul capului

Gabi: pai si nu i'ai zis ca tu stii sa le deosebesti, da nu din punct de vedere economic

Gabi: mie mio crescut par alb pe unghii, limba si dinti

Gabi: si un ponytail in ochiu drept

Gabi: aaaa.... nu teai apucat inca de ala de istoria nasturilor de plastic?

Gabi: sa vezi acolo futere de mama

Gabi: nam putut sa car xeroxurile la materia asta pana in casa

Gabi: o trebuit sa le urc pe geam, cu sfoara si scripete

Gabi: si cand leam pus jos, so surpat podeaua

Gabi: si or cazut pana in beci

Gabi: or gaurit tavanu la tti

Gabi: si la posta

Gabi: am auzit ca ar fi si victime

Gabi: true story

Gabi: bun...cu victimele inca nu se stie

Gabi: ca or ajuns astia d la descarcerare cica

Gabi: si cand or vrut sa mute cursurile sa elibereze sinistratii

Gabi: or facut toti hernie...asa grele erau

Gabi: si ei erau vro 19-20 de insi

Gabi: toti hernie....unu dupa altu

*Kikilescu™: nu esti sanatos

Gabi: in agenda scria ca una de la ghiseu de la posta s-a pensionat

Gabi: de la sperietura

Gabi: si n-avea decat 23 de ani

Gabi: mai avem si tehnici de colectare selectiva si calitativa a sapunului

Gabi: groaznic

Gabi: cand ma gandesc la istoria sap[unului

Gabi: la cate conflicte intercontinentale sau declansat din cauza sapunului

Gabi: criza sapunului din 1934

*Kikilescu™: oaaai

*Kikilescu™: daaa

*Kikilescu™: criza crizelor

Gabi: cand intreaga omenire sa spalat cu apa si bomboane colorate

*Kikilescu™: dap

*Kikilescu™: erau toti lipicioasi

*Kikilescu™: lipicisi

*Kikilescu™: la naiba

Gabi: expresii provenite de la sapun

*Kikilescu™: stiu

Gabi: de ex "poate vrei sapun mana pe tine"

Gabi: si alte astfel de zicale

Gabi: sapunul in literatura

Gabi: cate romane cu sapun sau scris si de ce

*Kikilescu™: era facut din zmei nu din caini

*Kikilescu™: baaai

Gabi: da....le faceau zgripturoaicele in spatele casei

*Kikilescu™: stiu eu un titlu de roman

*Kikilescu™: pfffff

Gabi: spune

Gabi: plsssss

*Kikilescu™: sapun picioru`n prag

*Kikilescu™: cea mai buna

Gabi: vaaaai...da

*Kikilescu™: nebunieeeeeeeeee

*Kikilescu™: are 1948 de pagini

*Kikilescu™: si contine numai

*Kikilescu™: metode

*Kikilescu™: de spalare a piciorului cu sapun

Gabi: stiu...si paginile miros a palmolive

*Kikilescu™: da numa un picior

*Kikilescu™: ca daca erau amandoua

*Kikilescu™: numarul paginilor era dublu

*Kikilescu™: si nah era si criza de hartie pe vremea aia

Gabi: da...si cine stie cat ar veni aia...

*Kikilescu™: si so`r gandit ei ca daca cineva citeste desopre un picior

*Kikilescu™: automat tre sa faca si la celalalt la fel

Gabi: 1948 *2....

*Kikilescu™: numa ca lumea no inteles

Gabi: depaseste imaginatia umana

*Kikilescu™: si un picior era negru unu alb

*Kikilescu™: pfoai

Gabi: ba da de sapunirea sufletului ai invatat?

*Kikilescu™: nu am ajuns pana acolo ca am ramas repetenta

Gabi: ca sufletul trebuie masat cu sapun din coada soricelului

*Kikilescu™: ai me mo`r trimis la o scoala de pastori

*Kikilescu™: ca or vazut ca nu mai termin facultatea

Gabi: mie mio zis mama\mea ca daca nu termin

Gabi: ma trimite la fabrica de sapun

Gabi: sa faca aia sapun din mine

Gabi: nui vorba....ca o sa am succes

Gabi: adica o sa fiu mai fin ca dove

*Kikilescu™: ce nume crezi ca o sa ai?

*Kikilescu™: sa te evit

Gabi: o sa am o doime crema hidratanta

*Kikilescu™: in supermarketuri

Gabi: nu stiu

Gabi: ceva chinezesc oricum

*Kikilescu™: spune`le sa bage prin tine si bucati de flori de musetel...

Gabi: gab biy

Gabi: da....si bifidus esensis

*Kikilescu™: musli

*Kikilescu™: fermentati

Gabi: pai cu musli ma indoapa inainte

Gabi: ca sa fiu mai crocant cand ma macina hipopotamu

…...

Asculta mai multe audio Muzica

I know I`m growing old and I`m scared, but I know I`ll be the same cause I`m made of dreams.


S-a cam sfârşit. În faţa mea se întind câteva gâturi de sticlă. Miroase a hamei, a expresso lung cu lapte şi a tutun. Doar două becuri oarbe sunt martorele "ultimei" noastre nopţi . Ar trebui să mă bucur văzându-vă înşiraţi de-a lungul celor două mese, ca nişte mărgele pe o bucată de aţă, dar mă întristez. Masa, de pe care s-a şters pasta pixului albastru şi pe care au rămas inscripţionate doar câteva litere goale, e a altora. Două degete pocnesc în faţa ochilor mei. Mă trezesc, ca după hipnoză, cu aceaşi expresie pe faţă. Aş vrea să schimb ceva. Mă bucur că am ajuns până în momentul ăsta, dar aş vrea să ne teleportăm cu toţii "ceva" timp în urmă în locul în care ne-am cunoscut. Mi-ar face plăcere, şi asta pentru că am o problemă cu creierul şi nu-mi amintesc cum v-am cunoscut. Probabil mi s-a scurtcircuitat de la atâtea vise. This day is mine, the rest of them are yours!

A12 (10 lei)
A11 (realizaţi de Vlad)
A1
A2
A3
A4- Vanduţi- Ralu
A5
A5
A6
A7
A8
A9
A10 (realizaţi de colegul meu Vlad) - vânduţi-Laura
Preţul este acelaşi: 7 lei perechea.
Pentru comenzi ma puteţi contacta la adresa de e-mail cercei.handmade@ymail.com

Flăcările dansau vioaie şi se înălţau spre întunericul ce se întindea deasupra noastră. Era frig dar căldura focului ne învăluise pe toţi. Puţin mai încolo, pe fâşia nesfârşită de nisip şi scoici măcinate de valuri creşteau alte focuri, unele mai mici, altele mai mari. Sunetele scăpate printre degete de corzile unei chitări erau înăbuşite de valurile care nu conteneau să se rostogolească spre mal. În lumina jucăuşă a flăcărilor eram o arapcă lascivă, care se unduia uşor pe ritmurile de jazz fredonate de mare. Aveam totul. Lucruri mărunte şi veşnice. Nisipul fin îmi mângâia picioarele grele. Nu era ireal. Se întindea de la noi până la capătul întunecat unde era înghiţit de mare. Aş fi vrut să mai întârzii o clipă acolo, dar picurii ploii începuseră să se joace prin părul meu. Ce vis! Mirosul algelor mi-a împânzit pentru o secundă plămânii. I-am auzit vocea pentru a mia oară în noaptea aia. Venea când alene, când grăbită de parcă ar fi vrut să mă ingere şi pe mine şi să mă adăpostească în profunzimea ei printre alge şi peşti. Mi-ar fi plăcut, dar nisipul din jurul focului a rămas pustiu. Nici focul nu mai era. Un braţ de lemne, pe jumătate arse, trândăveau în jăratec. Încă nu se făcuse linişte. Pe cer nici urmă de lumină. Am rămas în întuneric şi am murmurat împreună cântecul acelui început de vară. Vocea mea şi vocea ei solemnă, unite într-o melopee nesfârşită. Ploua mărunt.