Ar fi fost frumos dacă ar fi ținut mai mult Celelalte Cuvinte. Ar fi fost și mai frumos dacă Alex ar fi avut chitara la el, și pe malul Mureșului am fi cântat cu toții. Ar fi fost ceva dacă am fi încăput cu toții pe bicicleta lui Iuli și am fi străbătut Aradul pe două roți. Ar fi fost... Cu toate astea nimeni nu spune că nu a fost frumos. A fost poate, mult prea frumos.

Dacă vrei să omori un câine, mai gândește-te. Dacă vrei să-l omori pe al meu...gândește-te de două ori și mai bine, decât să îi dai lui otrava prin gard ia-o tu. Cât de dobitoc trebuie să fi să omori trei câini odată? Înțeleg...ori ești redus mintal, ori ești redus mental.

BCM Elba Timișoara s-a calificat în premieră în finala Campionatului Național de Baschet masculin, după ce miercuri a trecut de CS Otopeni cu 87-69 în sala „Constantin Jude”. Formația ilfoveană nu a ridicat probleme bănățenilor, care au controlat meciul de la început până la final.

Aproximativ 2000 de timișoreni au asistat la confruntarea dintre bănățeni și ilfoveni. Dan Păltinișanu a marcat primul coș al meciului pentru “Leii din Banat”. Alb-violeții au controlat în permanență jocul și nu au acordat oaspeților nicio o șansă de reușită. Primul sfert s-a situat sub zodia aruncărilor de trei puncte. Obradovic a marcat primul coș de trei puncte pentru CS Otopeni, fiind urmat de Pešić cu cel de-al 4-lea coș de trei puncte înscris pentru amfitrioni.

Sfertul doi a început în forță. Elevii lui Petricevici au dominat jocul din primele secunde ale reprizei și au întărit avantajul obținut în primul act. Întreaga sală a început să cânte și jocul bănățenilor a continuat să fie strâns. Cel mai aclamat marcator de la Elba a fost Milos Pešić, cu 23 de puncte, de la gruparea din Otopeni remarcându-se Levar Seals, cu 17 puncte.

Cel de-al treilea sfert al meciului a continut tot în avantajul „Leilor”. Pešić a marchat primul coş al reprizei după aproape un minut şi jumătate de joc. Oaspeții au încercat să ajungă din urmă formația bănățeană dar Pešić și Velicković au dus diferența la 10 puncte. Întreaga sală s-a ridicat în picioare și a început să aplaude. Victoria era sigură.

Actul patru a fost unul lejer pentru gazdele conștiente de victoria aflată la doar câteva minute distanță. Vasojević a dus diferenţa dincolo de 10 puncte și situația a devenit greu de gestionat pentru ilfoveni. Întreagă sală se bucura, deja, de reușita bănățenilor. Pešić a definitivat calificarea echipei BCM Elba Timişoara în finala campionatului cu o reuşită de 2 puncte. Suporterii și-au unit glasurile cu galeria și au ovaționat succesul, în timp ce alb-violeții dansau în mijlocul terenului. Scor final 87-69; alb-albaștri părăsesc terenul supărați, dovadă fiind lovitura pe care Levar Seals a dat-o cu palma, ușii de la vestiar.

„ Pentru noi este un sezon bun fără discuție, cu două finale. Această victorie am obținut-o pentru acest public minunat. Ar fi fost păcat să nu învingem azi cu atâția suporteri alături de noi. De mâine, vom analiza la rece adversarul din finală, oricare va fi el. Noi ne vom juca șansa până la capăt. Ambele formații care ajung în finală sunt câștigătoare, numai că una va fi cu o treaptă puțin mai joasă", a declarat la finalul partidei Dragan Petricevici, tehnicianul lui Elba.

„Leii din Banat” vor întâlni în finala Campionatului Național de Baschet echipa CSU Asesoft Ploiești. Gruparea a câștigat toate edițiile de campionat începând din 2003. Finala se va disputa după principiul cel mai bun din cinci meciuri. Primul meci între BCM Elba Timișoara și CSU Asesoft Ploiești va avea loc pe terenul celor din urmă.

Mă aflu la 187 de km de casă. În primul semestru din anul II de facultate am luat bursă. În februarie 2009 am văzut Lună Amară în concert... Și ce dacă? Articolul ăsta nu e despre realizările mele, nici pe departe. E despre VOI. Da, cei care citiți chiar acum aceste rânduri dar nu sunteți convinși că la voi mă refer. Hai, zâmbiți unul câte unu! Să zâmbească fata din spate cu brațul plin de articole, mein Bruder, domnișoara cu ochelari și cu gândul la zmeură, băiatul înalt cu părul lung, fata cu cercei colorați care ascultă Deep Purple la player, hair-simbolul facultății de jurnalistică, roșcatele nelipsite de la concertele rock, tipul creț și băiatul care a văzut peste 1000 de filme. A trecut exact jumătate din timpul facultății. Peste încă jumătate vom fi la fel. O mână de oamenii la etajul superior al cafenelei cu mese mari din lemn și aceeași muzică din „`80 până astăzi”. Cafelele vor sta aburinde în fața noastră și băiatul înalt cu părul lung va deschide din nou discuțiile despre lume, războaie și conspirații. Fata cu brațul plin de articole, ne va privi zâmbind și va căuta prin mințiile noastre alte subiecte demne de a fi puse pe hârtie. Mein Bruder, același fan înfocat al lui POLI, hair-simbolul facultății de jurnalistică, tipul creț și băiatul care a văzut peste 1000 de filme vor dezbate ultimele evenimente din sport. Și, fetele, da, roșcatele prezente la toate concertele rock, fata cu ochelari, cu gândul mereu la zmeură împreună cu domnișoara cu cercei colorați din a cărei player răsună Deep Purple vor asculta și vor râde. Nu vreau să-mi dezlipesc de pe retină imaginea asta. E ca și cum în paginile cărții pe care abia am deschis-o personajele fictive sunt înlocuite de VOI, prietenii mei, oamenii care mă fac să fiu mândră că mă aflu în Timișoara. M-am grăbit să adun în minte ultimul party comunist, ultima piesă de teatru, ultimul movie-night, ultima ieșire la cafea, ultimul concert, ultima conferință. Acum sunt mai bogată. Am un sac de clipe cu voi și încă mulți alții care așteaptă să fie umpluți. M-am îndrăgostit de fiecare în parte. Așa că zâmbiți-mi. Zâmbiți pentru fiecare clipă petrecută împreună la masa de lemn, pentru fiecare dată când am râs, pentru fiecare moment când am fost supărați, pentru voi.

Articol apărut în revista Xpune, mai 2009

Cu siguranţă nu sunt singura care a trecut prin aşa ceva. Să ridice mâna cei care au avut de-a face cu proprietari neserioşi, care s-au lovit de vorbe în loc de contracte, care s-au trezit în faţa apartamentului închiriat, cu lucrurile în stradă, fără bani de chirie şi fără un acoperiş deasupra capului. Eram sigură ! Unu, doi, trei... Patruzeci.

Imaginaţi-vă patru studenţi, un proprietar neinteresat şi-o canapea. E foarte simplu - o adevărată fotografie de familie. O zi însorită de primăvară, un parc drăguţ şi, în mijlocul lui, o canapea roşie cu patru studenţi ghinionişti. Lumea trece, se amuză, face fotografii. Tu ai lucrurile împrăştiate pe la toate cunoştinţele, îţi plimbi mobila dintr-un parc într-altul şi te gândeşti unde vei dormi la noapte.

Ce-i de făcut? Îţi iei telefonul mobil şi îţi suni un prieten, care îşi sună prietenul, care îşi sună prietenul... şi tot aşa, timp de câteva zile în care îţi încarci şi descarci creditul de mobil cu viteza luminii. Până la urmă, unul dintre prietenii prietenilor vine cu o idee de chirie care face ravagii prin buzunarul tau, dar pe care o accepţi cu resemnarea studentului aflat în impas. Ajungi în apartamentul cu pricina, îi plăteşti proprietarului chiria pe trei luni şi după două săptămâni te dă afară pentru că ai un acvariu cu un peştişor auriu despre care el nu ştia.

Din nou în stradă, aceiaşi patru studenţi cărând o canapea. De data asta, am dezvoltat muşchi şi ceva mai multă minte. Accesăm imobiliare.ro, selectăm ofertele ce ne convin, vizităm apartamente, alegem unul, încheiem un contract prin care păstrăm şi acvariul, şi peştişorul auriu. Răsuflăm uşuraţi... De 10 luni, stăm în acelaşi apartament, patru studenţi şi o canapea roşie. Şi ne e bine.

“Alexandra Manuela Leunosă ”

Articol apărut în revista Xpune, mai 2009

”Siempre me quedará
la voz suave del mar...”

Și dacă trebuie să o spun, nu o voi spune ca până acum. Așa că v-o spun în ritmul valurilor. Chiar dacă adie briza, chiar dacă bate vântul sau plouă, vorbele mele vor ajunge la voi. Fie legănate de mersul trenului, fie acoperite de gălăgia din gară de la Constanța, o sa le întelegeți. Thank you guys! (Cristi, Bia, Roxi, Gabi, Bebe, Iuli, Narcis, Klau, Dragoș.)