Squares and circles

Mă întreb ce ai simţit atunci când ţi-am spus că sunt un copil trist? Nu m-am gândit nicio secundă să îţi ascund adevărul. Deşi am ştiut că nu o să înţelegi nu te-am minţit. Mă întristează atât de mult ce văd în jurul meu încât doare cu adevărat. A doua zi am putut citi pe chipul tău că vorbele mele te-au făcut să suferi. Te-ai întors de la muncă, şi ca de obicei ţi-ai pus geanta în cuierul din hol şi m-ai salutat. De data asta erai diferită. Mai tăcută ca oricând. Te-am găsit în bucătărie stând pe scaun la fel de tăcută. Mi-am dat seama că ai plâns, şi deşi nu ştiam motivul genunchii mi s-au muiat şi în interiorul meu am simţit o durere foarte puternică. Te-am întrebat de ce ai plâns şi parcă am văzut cum ochii ţi s-au umplut din nou cu lacrimi. Mi-ai spus un singur lucru, pe care nu pot să-l uit nicicum. Mi-ai spus, atunci, că tu ai adus pe lume un copil fericit, nicidecum unul trist.

Mă uit în urmă şi mă întreb de ce am ajuns aşa? De ce mă doare pe mine când doi oameni se ceartă? De ce mă doare când majoritatea oamenilor trec nepăsători prin viaţă? De ce mă doare când aud oamenii discutând numai despre bani şi cum să le meargă lor bine? De ce am plâns pentru nişte copii care nu au ce mânca în timp ce alţii nu mai ştiu din ce farfurie să se servească? De ce mă simt atât de singură?

Ştiu că rănesc anumiţi oameni prin simplul fapt că sunt aşa. Şi le citesc pe faţă durerea pe care le-o provoc. Dar, pur şi simplu, nu ştiu cum să fiu altfel. Ştiu doar că într-o zi am realizat că aproape nimeni nu respectă nimic din ce ni s-a dat şi m-am închis în mine. Că lăcomia noastră nu are limite, şi am face orice ca să ne fie bine, orice! Nimic nu pare a fi drept pe lumea asta. Pentru ce ne agităm atât? Nu luăm nimic cu noi şi nici nu putem şti cu siguranţă că celor cărora le lăsăm ceea ce am adunat nu consideră agoniseala noastră un mare nimic. Am de-a face cu oameni a căror ochi au în loc de iris semnul banului, ca în desenele animate şi mă întristează atît de tare încât cred că aş putea plânge zile în şir. Pe mine mă mulţumesc lucrurile mărunte, lucrurile simple: o carte bună, o vorbă bună, sunetele desprinse de pe corzile unei chitări, un film bun, un zâmbet, sinceritatea şi puţinii oameni cu suflet colorat pe care îi cunosc. Restul e gri, ca locul în care mă aflu acum.

Scurte fragmente din cartea acestui an.

Cap.1 Gerar aduce cu el mai mult decât frig

Prima lună a anului 2009 mă prinde alături de prieteni dragi şi familie. Puţin mai târziu am "onoarea" să întâlnesc un profesor "creţ" şi la minte şi la păr. Sufăr o pierdere şi încep să scriu astfel scurte amintiri de la ţară.

Cap. 2 Făurarul trece nevăzut

În afară de sesiune, frig şi articole pentru StudVest şi Expune nu vizualizez nimic altceva.

Cap. 3 Mărţişor îmi aduce un zâmbet

Nu a trecut prea mult timp de la sesiune. Ieşirile cu colegii devin mai intense, căldura invadează din ce in ce mai mult fiecare colţ din viaţa mea.

Cap. 4 Prier vine cu două demonstraţii de stradă

Studenţii se revoltă. Vor să fie ascultaţi. Conduşi de Comandantul Che studenţii timişoreni îşi arată nemulţumirea faţă de Doamna Ministru a Învăţământului. La scurt timp, în Republica Moldova începe o "revoluţie". Studenţii din Timişoara atât moldoveni cât şi timişoreni pornesc într-un marş pe străzile oraşului. Prier se încheie tăcut.

Cap.5 Florarul nu-mi aduce flori, mi adună pe toţi în jur, în schimb

1 Mai mă prinde pe malul mării pentru că prietenii m-au vrut lângă ei. În Xpune dau anunţ că am canapea şi caut chirie. Nimeni nu dă semne aşă că mă hotărăsc să spun lumii ce înseamnă EI pentru mine. Cu chiu cu vai scriu prima cronică sportivă. Bravo mie! Aflu peste puţin timp că nu mai am cocker-ul şi puiul ei. Încerc să trec peste şi plec la Arad cu Gabi, Cristi, Bebe, Alex, şi Gabi. Good days!
Cap.6 Cireşarul rămâne fără poame

Din păcate pleacă dintre noi o mare personalitate: Michael Jackson. Aflu cu tristeţe că cele opt articole scrise pentru noul număr al StudVest vor ajunge pe blog datorită dispariţiei redacţie. Citesc una dintre cele mai frumoase cărţi: Oscar şi Tanti Roz. Oficial sunt în vacanţă.

Cap.7 Cuptor mă trimite la bordul "Vaporului"; Am o misiune cu unul dintre mateloţi. Plec acasă

Mă simt din ce în ce mai singură. Prea cald, prea multe pe cap. Încerc să mă angajez. Cunosc un om interesant şi fain. Puţin mai târziu devine un prieten foarte bun. Mă apucă melancolia. Nopţiile de vizionat filme cu colegii au trecut de mult. Vreau pick-up şi câteva secunde în Africa. Nu mă mai angajez. Plecăm cu toţii acasă.

Cap.8 Gustarul îmi aduce oamenii de suflet acasă

Weekend superb la Marius acasă. Cristi, Bebe, Ludu, Roxi şi Bia se hotărăsc să îmi facă o vizită. Luna august e mai plină ca niciodată. Prietenii îmi sunt aproape.
Cap.9 Răpciune ne reuneşte din nou

Casa lui Marius e în zarvă iar. De data asta vin şi mai mulţi. Primului grup li se alătură Gabi, Wilma, Bogdi, Bia, Alina, Alex şi Mădă. Weekend prelungit. Filmele şi serialele cu vampiri încep să îmi dea dureri de cap.

Cap.10 Brumărel mă trimite la şcoală

Mă întorc în Timişoara. Sunt singură şi nu am unde să stau. Poposesc la Alina care ulterior devine colega mea de garsonieră. Încep să fac panouri textile. Cunosc o mână de artişti. Marius se mută cu " băiatul pe care îl tot caut din liceu" . Începe şcoala.

Cap.11 Brumar mă acoperă cu bruma lui

Nu se schimbă nimic. Totul devine anost. Îmi văd tot mai rar colegii. Simt că nimic nu merge aşa cum ar trebui.

Cap.12 Undrea îmi fură vlaga şi mi-o redă treptat

Alina îmi acordă un interviu destul de bun. Îmi postez lucrările pe net şi intru în "afaceri" cu pandantive şi cercei. Plătesc din prostia altora un palton. În aceeaşi noapte îmi pierd unul dintre prietenii cei mai buni. La scurt timp realizez o lucrare pe care i-o dedic. Se apropie Crăciunul. Nu am bani de brad aşa că îmi fac unul din sârmă. Plec la Hunedoara. Mă reîntâlnesc cu colegii de liceu. Petrecem o noapte frumoasă, pe pungi cu 50 de bani, în Parc la Corvinul. Pârtieeeeeeeeeee! Îmi sun prietenii, îi aud pe toţi, sunt bine. Mă pregătesc de ultima zi din an. Sper să urmeze ceva mai bun.

Cărți românești în diaspora? Ar vrea românii! Cel mai util sfat: să învețe limba țării în care au plecat, și să citească autorii de acolo, pentru că majoritatea editurilor din țară nu găsesc această piață de desfacere foarte profitabilă și în afara granițelor sunt foarte puține librării interesate de comercializarea cărților românești, care totuși au caracter cultural. "Motivul inexistenţei reţelelor de distribuţie a cărţilor pentru românii din diaspora este faptul că editurile nu au identificat o cerere suficient de mare pe pieţele din străinătate" , titrează Newsin. Bineînțeles, motivul este unul binecunoscut, o investiție de acest gen nu este posibilă din punct de vedere financiar. Banii necesari unei astfel de investiții pot merge liniștit în buzunarele unora și altora. Singurele edituri care oferă spre vânzare cărți românilor din străinătate sunt Polirom și Humanitas. Comenzile se fac telefonic, online sau printr-un contact direct dintre cumpărător și furnizor, comandându-se foarte multă literatură română. Mai nou comenzile vin atât din țările nordice, numeroase țări din Europa, printre care se numără Italia și Spania, cât și din Israel. Cu toate acestea, cărțile românești care trec peste hotare sunt foarte puține. Așa că , dragii români puneți-vă și luați cursuri de limbi străine, sau cumpărați-vă bilete spre casă, dacă vreți cultură autohtonă.

Unii dintre noi mor fără să încerce nimic din ceea ce le-ar putea schimba viaţa. Alţii trăiesc fără să le pese că poate mâine sau peste câteva secunde s-ar şterge de pe pământ. Nu ştiu din ce categorie fac parte, nu ştiu nici dacă e corect să împart lumea în două. Aşa că, regret! Pentru fiecare rând pe care mi-aş fi dorit să-l pun pe hârtie şi nu am făcut-o pentru că am crezut că nu e prea dur pentru zilele astea. Pentru fiecare carte pe care mi-aş fi dorit să o citesc, dar nu am ajuns să o fac de frică să nu mă dezamăgească în final. Pentru fiecare melodie, pe care am catalogat-o înainte să o ascult, sau să o simt. Pentru fiecare desen pe care am vrut să-l creez, dar nu am avut tăria să cred că s-ar putea să fie totuşi bun. Pentru fiecare cuvânt pe care l-am spus, fără să realizez că rănesc. Pentru fiecare moment în care am crezut că sunt slabă. Pentru fiecare persoană pe care am făcut-o să plângă. Pentru fiecare secundă în care m-am gândit numai la mine. Pentru fiecare loc în care am spus că merg şi l-am ocolit de teamă să nu mă prindă şi să mă farmece. Pentru fiecare moment în care am uitat să trăiesc sau să visez. Pentru cei care nu preţuiesc secundele care trec şi care urmează. Pentru...

...pentru fiecare secundă în care viaţa mi-a demonstrat că e în regulă şi apoi s-a răzgândit! Rest in peace :((!

Arunc ultima filă din cartea despre tine. De ajuns. Nu mi-ai furat ca şi alţii visele, mi le-ai dăruit. Nu ai ascuns adânc în tine speranţa, mi-ai arătat-o cu primul pas făcut spre mine. E ca şi atunci când uit să trec de momentul prezent, de teamă să nu se piardă cu clipa ce urmează şi să rămână doar o amintire. E ca şi atunci când tu îmi acoperi ochii cu palmele, de la spate. E ca şi atunci când conştientizez că mă priveşti în timp ce dorm; ca şi atunci când mă trezesc dimineaţa şi te caut prin pat. E ca şi atunci când împărţim aceeaşi ceaşcă de cafea. Ca şi atunci când uiţi să mă îmbrăţişezi de rămas bun şi te întorci de la jumătatea drumului. E ca şi atunci când...