În timp ce unii visează cu ochii larg deschişi la covoraşul magic al lui Alladin, alţii, mai săraci din fire, se mulţumesc cu micuţa pată de culoare roşie pe care sunt nevoiţi să o poarte după ei mult prea des. Că, deh...! La urma urmei chiar merită! Vorba Biencuţei, e roşie, e mare, e mătăsoasă, o vrei, te vrea, e a ta. Deja îmi imaginez, şi văd prin ochii voştri minunea ce vi se afişează în faţă. Ooo, sărăcuţii de voi.  E ceva mult mai mult de atât. O vezi şi îţi întinzi mâinile după ea, exact ca un copil prost crescut care  tânjeşte după un pumn de bomboane, sau o "junk"ărie mai specială, abia ieşită pe piaţă. Şi totuşi, să fim puţin realişti, e maaaareeee....dar tu o vrei şi te zbaţi pentru ea. E atât de roşie că îţi ia privirea şi ţi-o ascunde printre  firele ei minuscule de puf. O atingi şi ştii că doar pe tine te doreşte,chiar foarte  mult, altfel nu ar mai sta aşa îndrăzneţ, în aceeaşi poziţie, pregătită să o mângâi. În sfârşit, după certuri interminabile cu mama sau tata, gen : "Nu e de tine, nu o vreau în casă" sau "Fetiţo, bagă-ţi minţile în cap", o duci la tine în cameră. Ah! E atât de frumoasă. Îţi zâmbeşte. Îi  zâmbeşti. Îi zâmbeşti şi apoi te cufunzi în ea, fără remuşări. Până şi părinţii tăi încep să o iubească. E unică. Ea e singura alături de care, îţi poţi petrece zilele prin parc. E singura alături de care oamenii sunt dornici să te fotografieze. E singura care îndură vântul şi ploaia numai pentru tine. Te urmează ca un căţeluş în lesă, dacă are 8 mâini lipite de ea, dornice să o ridice cât mai sus să o vadă lumea. Cred şi eu. E alintată. Ah! Ce vis frumos.  E roşie. E mare. E mătăsoasă. O vreau. Mă vrea. E a mea....Canapeaua mea....