Ionuţ călărea oaia murdară din faţa porţii, încălţat în cizmuliţele roşii de gumă, care fuseseră cândva ale mamei ori ale unei mătuşi. Eu chicoteam de pe prispa casei de chirpici. Aveam picioarele pline de vânătăi şi zgârieturi. Cu toate acestea mi le lungeam prin iarba moale, plină de pene şi găinaţ, prefăcându-mă că dorm. Pisica, de data asta alta, se plimba pe gardul înalt şi bătrân din faţa mea, printre frunzele şi boabele verzi din viţa de vie. Era linişte şi cald. Zilele acelea uitasem de dud, uitasem de livadă şi de nopţiile lungi petrecute în mijlocul curţii. Cu toţii uitaserăm. Apoi venea ploaia şi spăla tot, spăla păcatele noastre de copii, prispa, livada şi dudul de lângă fântână. Ploua încet şi mult şi noi ne înghesuiam sub acoperişul casei, în cerdac, chicotind şi hilizindu-ne. Eram uzi şi îngheţaţi. Zâmbeam. Oricum nimic nu ţinea mult, nici măcar ploaia. Soarele mijea de după nori iar noi lepădam încălţările pe prispa uda şi ne luam la întrecere prin iarbă, fără să ne gândim că în anii ce urmau nu aveam să ne mai întâlnim cu nimic din ce trăisem. Prispa neagră, cerdacul vişiniu, mirosul tăbâicilor, zestrea mătuşilor, soba, culcuşul ei cald, au rămas acolo, dar fără noi. Mamaia s-a prăpădit, noi am crescut şi am rămas doar cu amintirea zilelor copilăriei noastre. Te-ntoarce tu timp...şi-mi dă fericirea înapoi!


tăbâică- sac mic pentru făină
cerdac- pridvor, verandă