Tac. Am încercat sa îmi ascund cuvintele în punga de plastic din cămară. Cuvintele mi se băteau cap în cap, dar eu am ales să rămân mută. Am căutat un loc în care să mi le îngrop, şi-au evadat. Nu văd. Lumina ochilor mei s-a scurs la fel ca petele de culoare de pe un tablou ud. Mi-am aruncat privirea la coşul de gunoi şi-am rămas oarbă. Nu aud. Mi-am lipit urechile cu bandă adezivă şi-am tras de ea. Am rămas surdă. Nu merg. Picioarele mi s-au rupt din şolduri şi-au rămas lipite de asfaltul înecat în mucuri de ţigară şi scuipat. Am rămas oloagă. Nu simt. Nu vreau. În mine, în şoaptă...am murit.