La sfârşitul zilei

Mi-am cufundat capul sub apa fierbinte şi sărată. Abia mai distingeam sunetele melodiei din fundal. Am deschis ochii şi m-am zgîit la tavan minute bune. Cât mucegai! Am stat aşa câteva clipe. Era atât de linişte! Totul era atât de calm! Călin venise. Se pierduse, dar, oarecum, găsise o altă cale de întoarcere. Am simţit o mână pe abdomen şi una pe frunte. Am simţit doar vârfurile degetelor lungi şi schiloade. Îmi mângâiau oasele bătute şi vânătăile dintre coaste.

Nici măcar nu a fost nevoie să scot capul de sub apă. Am ştiut că e el. Acelaşi Călin de altădată. Degetele lui se mişcau tot mai lent. Ușor a început să și le tragă spre suprafață și apa a devenit neagră. Atât de neagră că albul pielii mele a dispărut complet sub lichidul gros ce se întindea între marginile căzii. Șiroaie ca de smoală dansau jucăușe printre coastele mele și-un petec roșu din părul meu plutea deasupra mării tuciurii. Smoala mă orbise, nu îl mai vedeam dar știam că e acolo îi simțeam puterea prin toate celulele din corpul meu.

Atunci, mâna lui s-a apropiat de suprafața apei și trupul meu s-a arcuit spre exterior ca o bucată de sticlă topită. Mă unduiam involuntar și convulsiv sub palma lui încinsă. Într-un final și-a strecurat brațele pe sub mine și m-a ridicat din cadă. Aburul din încăpere era atât de dens încât nu-i distingeam trăsăturile. Buzele lui s-au topit pe fruntea mea. L-am simțit înăuntrul meu ca o furtună. Am scâncit.

Mi-ai otrăvit spiritul cu esența ta. Veninul ce ți se prelingea pe buze era mai dulce ca mierea și nu am făcut diferența. "Privește! mi-ai spus. Energia curge prin noi!". Mincinosule! M-ai golit ca pe un pahar cu apă, lăsând urme pe marginea buzelor mele. Aș fi plâns, aș fi plâns o veșnicie, până când capul meu s-ar fi golit de gânduri și trupul meu s-ar fi uscat ca o stafidă. Te-aș fi luat cu mine, în drumul meu spre căință dar deja dispăruseși, fericit și confuz că ai reușit încă o dată să mă ai.