sâmbătă, 17 iulie 2010

Time is all I own



Aburii de alcool s-au ridicat tot mai sus plutind leneşi pe tavan. Ne lăsaserăm de băut. Acum făceam o excepţie. Una neînsemnată. Hamei, vodkă şi suc de portocale peste tot. Pe colţul mesei zăcea o scrumieră ciobită îndesată cu mucuri pe jumătate stinse. Lumea se agita fericită în jurul nostru. Mi-aş fi dorit să mă pot mişca să-l strâng de mână. Era mult prea tăcut, ori prea distras de râsetele şi cuvintele celorlaţi. Se învârteau cu toţii subordonaţi alcoolului, ca într-un carusel. Călin stătea în mijlocul lor şi zâmbea. Ochii lui ţintuiseră bătătura din fire înnodate a covorului. Zâmbea. Dar cui?

Un pahar s-a răsturnat şi mi-a înecat vârfurile degetelor în vodkă rece. M-am ridicat cuprinsă de ameţeală. Ştiam încotro vroiam s-o apuc, dar ştiam că nu vroiam să ajung acolo singură. Într-un final mi-am rezemat spatele de betonul rece al balconului. Deasupra mea se învârtea lent cerul. Uşa balconului s-a închis în urma mea şi vocile au dispărut înghiţite fiind de muzică. Fiecare sunet care ajungea la urechile mele se scurgea de pe corzile unei chitări bătrâne. M-am gândit că ar fi frumos să număr petele de lumină care se jucau pe retina mea. Una câte una. Prea multe, miliarde chiar, şi prea îndepărtate. Mi-am dorit preţ de o clipă să închid ochii şi să mă trezesc peste câţiva ani, cu mintea limpede şi cu toate gândurile şterse. Vise.

    • Ce faci aici?

Nu auzisem uşa balconului deschizându-se. Nu mai auzeam nimic. Cerul mă absorbise cu totul. Aveam senzaţia că pe gresia rece a rămas doar umbra mea. Am crezut chiar că e o greşeală şi aud voci. Întrebarea s-a repetat, pe acelaşi ton calm.

    • Ce faci aici?

    • Ascult noaptea.

    • De una singură?

    • O înţeleg mai bine aşa.

Aceaşi palmă, care îmi acoperise trupul de atâtea ori, s-a lipit de umărul meu. M-am trezit sufocată într-o îmbrăţişare puternică. Toate sunetele au amuţit. A urmat un monolog, nu al meu, desigur. Nu-mi doream să-l mai aud. Era acelaşi de prea mult timp. Unul înregistrat pe o bandă de magnetofon care nu se vroia şters. Nu mă săturasem de el, dar obosisem să-l ascult şi să-i caut ascunzişurile, să-i dezleg enigmele.

    • Ştiu, sunt simplu. Văd totul cu aceeaşi ochi şi nu mă chinui să înţeleg esenţa lucrurilor care se întâmplă în jurul meu. Le iau aşa cum le primesc. Probabil că o să pot cândva să fac ceea ce aştepţi tu, dar nu acum. Am nevoie de timp. Prea mult timp. Poate că o să fie prea târziu. Realizez asta, dar timpul le rezolvă pe toate. Tu, poate că vei rămâne la fel. Vei rămâne de fapt, ştiu sigur. E singurul lucru pe care-l pot susţine cu tărie, dar nu garantez că mă vei mai accepta atunci.

Câteva clipe şi-a fixat privirea pe faţa mea. Aş fi vrut să-i pot spune ceva. În adâncul meu ştiam că avea dreptate. Îmi era prea frică să recunosc. Fuga nu-i o rezolvare. Nu am găsit-o niciodată potrivită în niciun fel de situaţie. Aici însă se potrivea ca o mănuşă. Ştiam însă că dacă i-aş retezat discursul cu replica ce mă muşca violent de limbă Călin s-ar fi stins. Nu tot deodată, dar încet, bucată cu bucată. Îl cunoşteam prea bine. O dâră de sentiment lăsasem în el. Nu era de piatră. Era chiar prea plin de sentimente. Prea plin şi prea dezorientat, prea derutat ca să poată să şi le exprime. Tăcerea s-a rupt în momentul în care ochii lui mi i-a descoperit pe ai mei în bezna nopţii.

    • Mă întreb ce o să faci atunci. Ştiu şi asta. O să mă goneşti. Ar fi corect.

Mi-am dorit în momentul ăla să-i înăbuş cuvintele abia desprinse de pe cele două bucăţi proeminente şi cărnoase ce-i mărgineau gura, cu buzele mele. Mi-am întors faţa spre el. Era la mai puţin de cinci centimetri de mine. Lumina proaspăt aprinsă de la geamul de vis-a-vis i-a scânteiat în privire. M-am oprit. Prea multe minciuni.

    • Întotdeauna vei fi Călinul meu, doar al meu şi n-am să-ţi spun în cel mai grosonal mod să dispari. Asta niciodată. Într-adevăr am obosit. Şi oboseala asta mă macină. Îmi roade oasele cu nişte dinţi imenşi şi ascuţiţi de oţel. Îmi sfârtecă pielea şi-mi smulge carnea din trup. Înăuntru e gol deja. S-a făcut linişte.

Călin s-a ridicat agitat şi şi-a sprijinit mâinile de balustrada rece. Nu a mai spus nimic. Nici atunci şi nici când s-a întors pentru ultima oară să mă îmbrăţişeze. Braţele mele s-au încolăcit impulsiv în jurul piciorului său. Mi-am lăsat capul să-i cadă pe pulpă. S-a sfârşit repede. El şi-a şters lacrimile ce îi inundaseră piciorul cu părul meu şi-a plecat. Eu am aşteptat soarele să mă ardă. Ne-a mistuit totuşi pe amândoi. Pe mine pentru că m-a golit de puteri şi de sentimente şi pe el pentru că l-a şters din viaţa mea şi a încetat să mai fie Călinul meu.


6 comentarii:

Anonim spunea...

Bună Ziua!
Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am vizionat cu atenţie blogul tău şi vreau să spun că am fost foarte fascinat de ceea ce am găsit. Am fost atras de subiectele interesante şi de originalitatea articolelor. Felicitări ! Încep să îl citesc cu drag.
Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău ; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doreşti, poţi să ne recomanzi orice articol şi noi îl vom promova.
Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam,acest mesaj este dedicat tie si la cei care merita care ii citim aproape zi de zi.
Ne-ar face plăcere, de asemenea, să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piesele necenzurate, avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă numeroasă, de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că, poate, ai vrea să ni te alături şi să colaborăm, binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place. Dorim, de asemenea,sa iti acordam un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultătorilor noştri.
Îţi mulţumesc pentru timpul acordat, iar acum îţi propun să adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul radiowhispercom sau un email radiowhispercom@yahoo.com pentru a discuta mai multe.www.radiowhisper.com
Mulţumesc,Cu stimă Vlad!

Gabriel Toth spunea...

Nu stiu daca soarele poate sa stearga atat de bine pe cineva din viata unui om. Conturul tot ramane acolo, if you get my drift ;)

Claudiu spunea...

I am still amazed how u can transform bits of reality in calin! Ma gandeam amu ce s-ar intampla daca as scrie si eu pe jumatate cum scri tu. Ma roade ca oameni atat de talentosi sunt descoperiti prea tarziu. Ma roade si ca se duc anii astia in care calin am fost fiecare, bucatica cu bucatica,clipa de clipa. Sigur insa ca fiecare moment in care ne vom mai stange toti, calin va aparea usor intr-un colt al mintii tale. Kikilescu mentine-l in continuare pe calinEscu viu:D:D hugs

Alex spunea...

Măi Bruder soarele poate, ba nu poate, ba poate iarăşi, ba nu mai poate din nou...ce contează? Asta e clar, oamenii nu se şterg din noi aşa cu una cu două. Dar e decizia mea. Nu pot spune că e bună sau rea, în fond eu sunt aia care despică firul despicat deja în patru. Aşa că mi-am rumegat decizia bine, cu toate că o să doar în toate direcțiile.

Alex spunea...

Pe mine mă roade problema pe care am abordat-o în bucata asta de Călin. A fost și mai e pe cât se poate de reală. Mă enervează la culme că zici Călin de parcă ar fi știu eu ce operă științifico-fantastică. Sunt fragmente rupte din realitate, episoade cu oameni care înțeleg atunci când citesc nu o povestioară ruptă din mintea mea, ci exact ceea ce s-a întamplat. Nu fi uimit, sunt doar eu, nu te chinui să mă mai înțelegi într-adevăr... e târziu.

Alex spunea...

Și dacă el s-a stins, nu s-a stins din cauza mea. Plus că nu toți ați fost Călin, doar câțiva și spre final doar unul singur, ales în toată frumusețea lui (nicidecum aia fizică). Așa a fost să fie. Tu acum înțelegi ce vrei și o iei cum vrei, Kiki e prea obosită să mai facă ceva.