joi, 17 iunie 2010

Dincolo de cea pe care o vezi tu




I-am văzut umbra pe peretele alb. M-am apropiat şi i-am contemplat în tăcere mâna cu degete acelea lungi. Aveam o fixaţie. O făceam mai tot timpul. Nu se supăra niciodată, deşi se vedea pe el că se simţea stânjenit. Lenevea, în fotoliul vişiniu cu un zâmbet natural pe buze. Aveam impresia că nu mă vede. Se uita prin mine, nemişcat, tăcut, zâmbitor. Am văzut totul în ochii lui. Nu mi-am permis să omit nimic. Nici cel mai nesemnificativ vis al lui. Aveam impresia că de la un timp încerca să îmi arate tot ceea ce conta pentru el. În fotoliul vişiniu, ghemuită ca un copil în pântecul lui, făceam parte din visele ce-i umpleau ochii. Odată separaţi, pieream. Imaginea mea pierea. Rămâneam o schiţă difuză. Am ştiut că ăsta va fi primul nostru sfârşit. Urmau multe altele şi asta pentru că devenise indispensabil pentru mine. Contau prea mult discuţiile, privirile noastre ciocnindu-se, în lumina slabă din balcon, studiul meu asupra a tot ceea ce însemna el, orice detaliu care-l implica. Eram bolnavă, pentru că aveam o maladie foarte rar întâlnită, numită SIMŢIRE! Grea boală! Mult prea mulţi s-au tratat împotriva ei şi au sfârşit măcinaţi de INDIFERENŢĂ. Dacă ar fi ştiut, totuşi, că ceea ce simt eu nu e doar un stereotip îndesat în capul meu de lumea perfectă redată în filme... Totul era real şi asta mă făcea să mă întreb cum ar fi fost Călin, dacă eu uitam să fiu OM şi ce s-ar fi întâmplat cu legătura specială care exista între noi? El era prea simplu (în ochii lui) ca să înţeleagă. Cineva avea de pierdut. Eu nu pierdeam nimic, Călin era al meu pentru totdeauna, doar că el nu ştia asta!

5 comentarii:

Ada spunea...

Foarte viu şi expresiv fragmentul, Cătă. Mi-a plăcut. Bravo! :)

Ada spunea...

Aş face, însă, o mică modificare. Nu înseamnă că e bine cum zic eu, nu înseamnă că trebuie făcută. Doar că aşa am simţit că mi-a dictat fragmentul tău de "ficţiune", să-i spunem. Aşadar, l-am văzut fără primul "Călin" (mai degrabă cu un "el" care să-l înlocuiască) şi apoi, în loc de "El era prea simplu..." - "Adevărul era prea simplu...".
Doar o părere de-a mea.

Alex spunea...

Îţi mulţumesc pentru comment-uri draga mea Ada. Cât despre partea cu înlocuitul, prefer să las aşa, ăsta e adevărul, e doar un dor, o lipsă tristă ce o resimt. Dar,se aplică şi în acest caz ceea ce îmi spunea-i mereu, toate trec :).

Ada spunea...

Ai puterea să mergi mai departe, Cătă. Şi, în plus, cred că e cu adevărat ideală varianta asta de a păstra pe cineva care nu poate să ne mai fie aproape.
P.S. Întotdeauna după furtună răsare soarele.
:)

Claudiu spunea...

ma gandeam ca bucatele de astea din calin sa se tot regaseasca pe blog dak nu vrei sa le pui cap la cap inca. makr aci, intro zi pe kre so alegi u si noi cei citim blogu` sa stim k azi e calin.. ca un serial:D in rest. aceleasi descrieri faine trademark kikilescu