luni, 22 februarie 2010

Ieri şi azi




Era o vreme când unul sau altul urlau prin faţa blocului, pe sub balcoane : " Micăăăăăă, aruncă şi mie un colţ de pâine cu zahăr", sau verile când stăteam nopţi la rând pe pătură unul peste altul şi uitam că trece timpul şi se apropie dimineaţa. Mi-amintesc şi de pixurile a căror pastă mirosea a parfum, de îţi venea să mănânci hârtia pe care scriai. "Ascunsa" prin beci, voleiul jucat la bara de bătut covoare, certurile şi împăcările dintre noi, laudele :" eu am din asta şi tu nu ai", prima carte pe care mi-am cumpărat-o, prima filă scrisă despre Egipt. Parcă a fost ieri. Straşnice erau partidele de "box" dintre mine şi Zuzu, se terminau nefericit de fiecare dată, el ascunzându-se mic şi durduliu cum era, sub pat, şi mama alergând prin casă cu lingura de lemn să ne stăpânească. Tot el o căpăta. Ţin minte cazematele, soldăţeii şi traseele de maşinuţe făcute în pietrişul ce acoperea parcarea. Şi astea tot ieri au fost. Soldăţelul mic şi ros pe care i l-am dus cadou lui Mircea de ziua lui. Boxele tatei de la pick-up, pe care le scotea pe geam când eu ieşeam la joacă, din care răsunau Pink Floyd, Led Zeppelin, ACDC. Bucăţica de stradă de sub balconul meu şi al Laviniei, mâzgâlită de zeci de bucăţele de cretă albă sau colorată. Serile de vară când ai mei mă chemau mai repede în casă şi ceilalţi rămâneau încă la joacă. Geamuri sparte cu mingile de baseball, vecini iritaţi şi bătrâni care ne fugăreau la scările noastre. Îngheţata pe care trebuia neapărat să mi-o cumpăr pentru că şi vecina mea mânca una cu prea multă poftă şi nu dădea la nimeni. Primul moment în care am început să simt o chestie ciudată prin stomac şi apoi în toata fiinţa mea pentru un el. Drumeţiile până la Observator şi înapoi. Plimbările la Izvor şi Petac. Toate au fost ieri. Azi sunt altundeva. Deschid fereastra şi mă bucur că e soare. Pe masă stau între două coperţi "Băiuţeii". Mă aşteaptă să le citesc ultimele pagini cu amintiri ca ale mele. Frumos. O fac şi prin faţa ochilor îmi trec zeci de amintiri. Ce am azi, mă întreb. Număr tot pe degetele de la mâini. Am câteva nopţi bune cu ei, la movie-night-uri, ceva mai multe cărţi şi filme, multă muzică bună, Vama Veche, Straja, o sârmă de uscat haine imaginare făcută din agrafe de prins hârtia, câţiva oameni care sunt acolo unde trebuie să fie, pe Zuzu, multe marionete cusute pe pânză, un Călin mai avansat, amintirea unei garsoniere pe Negoiului 29, un gol în stomac, origami prinse de tavan, un prieten care îmi permite să mă amuz pe seama mustăcioarei lui din tinereţe, pe grăsuţul, şi povestea fascinantă pe care o găsesc mereu între alte coperţi.

2 comentarii:

Ada spunea...

Frumos. Mi-a plăcut. Graţie textului tău mi-am regăsit şi eu amintirile trăite pe o altă stradă, e drept. Dar mâine, Alex? Cu MÂINE ce facem? :)

Alex spunea...

Mâine, draga mea Ada, va deveni azi şi apoi ieri şi tot aşa. Pentru ca mâine să fie unul mai bun şi mai frumos, cred că nu trebuie să ne oprim din visat. Nu trebuie să uităm cine suntem şi ce scop avem pe pământ. Te pupăcesc.