joi, 25 februarie 2010

Fragment


Nu aveam de gând să împărtăşesc nici un strop din EL...dar vi-l ofer în toată frumuseţea lui.

  • Te gândești vreodată la mine așa cum sunt eu de fapt?

  • Ce te face să crezi că nu știu cum ești tu de fapt Aida? Poate că te-am văzut întotdeauna așa cum ești.

  • Poate. De cele mai multe ori am impresia că nu mă cunoști deloc. Că nu mă înțelegi deloc. Care crezi că sunt temerile mele? Cum mă vezi de fapt?

  • Temerile tale...

  • Da, temerile mele. Sunt om, mă înspăimântă multe lucruri.

  • Cred că cea mai mare frică a ta e să nu rămâi singură. Ți-e frică să spui anumite lucruri oamenilor pentru că nu știi cum vor reacționa. Te temi că vei muri tânără și bolnavă și nimeni nu va fi lângă tine. Câteodată te sperie gândul că nicio persoană nu te va accepta așa cum ești.

  • Cum anume sunt?

  • Ești minunată. Ești o persoană deosebită, frumoasă. Atât de frumoasă când ții ochii închiși și zâmbești. Sensibilă și finuță. Deși sub toate astea se ascunde o altă parte a ta, puțin mai răutăcioasă. O altă Aida, le fel de frumoasă și de specială. Nu ai nevoie de nimic altceva decât de gândurile oamenilor și tot ceea ce se ascunde în sufletul lor atunci când îți vorbesc. Te frământă tăcerea lor și modul în care își ascund sentimentele. În oala asta mă regăsesc și eu.

  • De ce?

  • Pentru că te văd cum aștepți de la mine mai mult. Vrei să îți arăt mai mult să îți vorbesc mai mult deși tu știi ceea ce ascund în mine. Știi ceea ce gândesc, și ești conștientă că nu îți pot arăta mai mult de atât. Mă simți totuși. Te hrănești cu asta. Și ești fericită pentru simplu fapt că sunt aici și nu în altă parte. Prezența mea te mulțumește îndeajuns și te sperie tot atât de mult.

  • Ai dreptate. Dar...

  • Nu există niciun „dar” în conversația asta. Am știut întotdeauna că eu îți sunt de ajuns prin tăcerea mea. Mă ai așa cum mă știi și mă știi exact așa cum mă și ai. Mă privești cu aceeași ochii și atunci când te nemulțumesc. Cu aceeși ochi când fug de tine și mă ascund. Niciodată nu ți-am spus că mă tem să mă uit în ochii tăi. Nu suport să te uiți la mine, în modul în care te uiți și acum. Nu-i nimic rău în privirea ta. Doar că îmi citești în suflet. Mă simt transparent când faci asta. Mă cutremur pentru că știu că vezi dincolo de corpul meu. Vezi prin carne și oase. Mi-e frică uneori să te întreb unde sunt eu pentru tine, cum mă vezi tu, ce aștepți de la mine. Mă tem pentru că știu că nu voi fi niciodată la nivelul așteptărilor tale.

  • Te înșeli. Ești acolo unde trebuie să fii. Ai spus-o și tu, îmi ești de ajuns prin prezența ta. Dacă m-ai înțelege cu adevărat, ceea ce cred că tocmai ai și făcut, aș fi cea mai fericită pesoană din lume. Da, mă hrănesc cu ce simți tu. Doar că, uneori și ție îți este frică să îmi vorbești și să îmi spui ceea ce simți cu adevărat și crezi despre anumite lucruri. În momentul în care vei ajunge să treci peste asta față de mine, eu voi fi undeva departe desprinsă de pământ și voi avea nevoie de tine să mă prinzi, pentru a nu ajunge mult prea sus.

  • Poetic, foarte frumos spus.

  • Nu e nimic poetic, e doar felul meu de a privi lucrurile. Simpla ta prezență mă umple de bucurie. În gramul ăla de fericire pe care îl primesc atunci, zac 10000 mii de gânduri. Gânduri care mă atacă și mă iau prin surprindere și, deși, știu că ești o parte din mine, îmi vine să te cuprind și să te țin atât de strâns încât să simți și tu unde îți este locul. Să nu te mai îndoiești niciodată. Dar dacă aș face asta s-ar pierde frumusețea tuturor sentimentelor pe care le am.

  • Asta așa e. Câteodată simt că altă persoană e mai mult mai aproape de tine decât sunt eu.

  • Să nu-mi mai spui asta niciodată.

  • Aveam oarecum nevoie de o confirmare. Deși imi imaginam că eu sunt cel care face cel mai mult parte din tine. Simțeam asta. O bănuiam. M-am temut însă de un răspun negativ. De asta am ezitat să te întreb.

  • Să nu mai eziți niciodată. Mă vei primi exact așa cum mă știi.

  • Acum că am aflat asta trebuie doar să mă obișnuiesc.

  • Și o vei face. Îți voi spune și de ce Călin? Pentru că ești convins că asta mă ține în viață, asta e tot ceea ce mă motivează, tot ceea ce îmi doresc. Iar acum tu ești părtaș și oarecum totul cade în spatele tău. Iar dacă te va speria, nu fugii, amintește-ți cum sunt și de ce sunt așa. Întoarce-ți fața spre mine, zâmbește-mi și ia-mă așa cum mi te ofer. Nu vei avea nimic de pierdut. Vei fi chiar mai câșigat. Mai luminat. Vei găsi un sens în toate. Și dacă nu îmi voi face apariția printre gândurile tale când te vei întreba anumite lucruri, înseamnă că nu cauți răspunsul unde trebuie. Acum că știi unde te afli față de mine, și ce ești tu, voi putea închide ochii liniștită pentru a zâmbi. Și tu mă vei găsi la fel, de fiecare dată.

Here are the wild things



Păşeam pe muzică. Era modul meu de a vedea lucrurile. Modul meu de a trăi clipa şi de a simţi viaţa. Ne-am ciocnit undeva la mijloc. Tu, acelaşi, eu probabil alta. Te-am privit şi mi-am adus aminte de dimineaţa aia în care m-ai urcat pe scări în spate. Nu îţi eram povară. La un moment dat am început să fac parte din tine. Te strângeam puternic de piept. Eram în siguranţă. Ne-am întâlnit mult mai târziu pe aceleaşi scări. Te-ai uitat la mine de parcă atunci m-ai văzut pentru prima oară cu adevărat. Erai obişnuit cu mine dar asta se întâmpla deja de prea mult timp. Acum eram chiar EU în faţa ta. Eu care am un stilou ca prelungire a mâinii mele. Cea care îşi aşterne patul pe un braţ de hârtii goale. Tot eu, cea care umple colile în somn, cu vise. Eu, cea construită din cuvinte. Cea care caută sentimente şi trăiri în sunetele scoase de corzile unei chitări. Probabil că erai pe cale să îţi pierzi vederea. Sau poate că încercai să vezi numai ce vrei tu. Ce se întâmpla, atunci, cu ideile mele? Nu le puteam îngropa. Ele sunt mai puternice ca orice altceva. Sunt cuvinte rupte din tine, din toţi ceilalţi care contează. Am vrut să te condamn, dar am tăcut. Nu erai tu de vină. Eu eram aia. Am rupt în trecut prea multe cuvinte din tine şi acum ai început să te dărâmi. Literă cu literă, cuvânt cu cuvânt, propoziţie cu propoziţie. Probabil că astă e răspunsul. M-am folosit de cuvintele tale şi tu ai rămas pustiu. Ţi-aş cere iertare, dar mă tem că ţi-am furat şi cuvintele : "Te iert!". Te-aş îmbrăţişa dar sunt sigură că nu ai conştientiza, pentru că tot ce se află în îmbrăţişarea mea se numeşte fericire, pe care tot eu ţi-am furat-o. Aşa că te las. Te las cu aminitirea a două palme strângându-ţi puternic pieptul, într-un dans ameţitor pe nişte trepte interminabile şi cu dimineaţa în care noi doi, am devenit EU.

luni, 22 februarie 2010

Ieri şi azi




Era o vreme când unul sau altul urlau prin faţa blocului, pe sub balcoane : " Micăăăăăă, aruncă şi mie un colţ de pâine cu zahăr", sau verile când stăteam nopţi la rând pe pătură unul peste altul şi uitam că trece timpul şi se apropie dimineaţa. Mi-amintesc şi de pixurile a căror pastă mirosea a parfum, de îţi venea să mănânci hârtia pe care scriai. "Ascunsa" prin beci, voleiul jucat la bara de bătut covoare, certurile şi împăcările dintre noi, laudele :" eu am din asta şi tu nu ai", prima carte pe care mi-am cumpărat-o, prima filă scrisă despre Egipt. Parcă a fost ieri. Straşnice erau partidele de "box" dintre mine şi Zuzu, se terminau nefericit de fiecare dată, el ascunzându-se mic şi durduliu cum era, sub pat, şi mama alergând prin casă cu lingura de lemn să ne stăpânească. Tot el o căpăta. Ţin minte cazematele, soldăţeii şi traseele de maşinuţe făcute în pietrişul ce acoperea parcarea. Şi astea tot ieri au fost. Soldăţelul mic şi ros pe care i l-am dus cadou lui Mircea de ziua lui. Boxele tatei de la pick-up, pe care le scotea pe geam când eu ieşeam la joacă, din care răsunau Pink Floyd, Led Zeppelin, ACDC. Bucăţica de stradă de sub balconul meu şi al Laviniei, mâzgâlită de zeci de bucăţele de cretă albă sau colorată. Serile de vară când ai mei mă chemau mai repede în casă şi ceilalţi rămâneau încă la joacă. Geamuri sparte cu mingile de baseball, vecini iritaţi şi bătrâni care ne fugăreau la scările noastre. Îngheţata pe care trebuia neapărat să mi-o cumpăr pentru că şi vecina mea mânca una cu prea multă poftă şi nu dădea la nimeni. Primul moment în care am început să simt o chestie ciudată prin stomac şi apoi în toata fiinţa mea pentru un el. Drumeţiile până la Observator şi înapoi. Plimbările la Izvor şi Petac. Toate au fost ieri. Azi sunt altundeva. Deschid fereastra şi mă bucur că e soare. Pe masă stau între două coperţi "Băiuţeii". Mă aşteaptă să le citesc ultimele pagini cu amintiri ca ale mele. Frumos. O fac şi prin faţa ochilor îmi trec zeci de amintiri. Ce am azi, mă întreb. Număr tot pe degetele de la mâini. Am câteva nopţi bune cu ei, la movie-night-uri, ceva mai multe cărţi şi filme, multă muzică bună, Vama Veche, Straja, o sârmă de uscat haine imaginare făcută din agrafe de prins hârtia, câţiva oameni care sunt acolo unde trebuie să fie, pe Zuzu, multe marionete cusute pe pânză, un Călin mai avansat, amintirea unei garsoniere pe Negoiului 29, un gol în stomac, origami prinse de tavan, un prieten care îmi permite să mă amuz pe seama mustăcioarei lui din tinereţe, pe grăsuţul, şi povestea fascinantă pe care o găsesc mereu între alte coperţi.

joi, 18 februarie 2010

It`s all gone




Nu mă mai vezi
Ți-ai acoperit ochii cu mâinile
Ai fi vrut să mă uiți,
Dar ți-am rămas întipărită pe retină.
Ultimul meu zâmbet
Ți s-a scurs pe chip.
Ultimele-mi cuvinte ți-au scăpat printre buze.
Suspinul meu tăcut
L-ai urlat din suflet.
M-ai căutat cu privirea
M-ai avut, m-ai ales, m-ai plâns.
Nici un regret nu-şi mai are locul
Eşti plin de mine.
Sunt goală.
M-ai avut.
Poate că, mă mai ai.
Niciodată nu va mai fi la fel.
Două pete negre, rupte dintr-un vis color,
Hârtia şi stiloul, cuvintele şi tăcerea
Le-am scris,
Tu le-ai acceptat şi m-ai pierdut

joi, 4 februarie 2010

Lupul își schimbă blana, dar năravul ba

Mutu a fost pus cu botul pe labe din nou. Nu de antrenor, ci de el însuși. În urmă cu aproape șase ani de zile se bucura intens de viață prizând cocaină. Și cum fotbaliștii gafează mai mereu, așa a gafat-o și „Briliantul” anul acesta când a fost depistat pozitiv în urma unui control antidoping. Cifra trei nu i-a adus prea mult noroc lui Adi, ci mai degrabă l-a făcut unic în istoria fotbalului, și asta nu pentru performanțele fotbalistice. Jucătorul Fiorentinei este singurul din istoria fotbalului depistat de trei ori pozitiv. A ieșit câștigător după ce i-a întrecut pe Diego Maradona și Bill Turley care au ieșit pe locul doi în cursa testului antidoping, și se va alege cu o nouă suspendare. „Briliantă” reușită! Rezultatele testului au fost scoase la iveală de Comitetul Olimpic Italian, după meciul Lazio-Fiorentina din 20 ianuarie. Surprinzător, Adiță a fost singura parte pozitivă a controlului. La aflarea veşti că Fiorentina l-a suspendat temporar, Mutu a rămas... „mut” de uimire nemaiputând să articuleze vreo scuză. Prostia și imaturitatea cam dor de obicei, dar Mutu nu are cum să știe asta când viața lui se consumă în cluburi și discoteci, la băute cu prietenii. Mă întreb adesea de ce nu a dat la teatru, poate avea mai mult succes, cu rolul de băiat „cuminte” pe care l-a jucat în ultima perioadă, cu siguranță avea șanse să se aleagă cu un Oscar, nu cu o suspendare. Când era sub aripa lui Jose Mourinho a devenit un idol pentru mulți microbiști, asta pentru golurile pe care le marca meci de meci. De imaginea lui s-a ales „praful și pulberea” după ce le-a cunoscut pe focoasele „Coca” și „Ina”. Anul acesta ar fi avut ocazia să ajungă la națională, dar selecționerul Răzvan Lucescu și-a primit răspunsurile la întrebările care-l rodeau în legătură cu această problemă, printr-o „minune” numită test antidoping. Așa se întâmplă când te crezi ceva mai mult decât ești. În 2004 Mutu a fost prins pentru prima dată cu mâța-n sac. Opinia publică l-a martirizat și l-a pus să jure că nu mai face. Mutu a făcut pe victima, a plâns și a promis, cu degetele strâns încrucișate la spate. A fost obligat, pe bună dreptate să plătească 17 milioane de euro clubului Chelsea, căruia îi prejudiciase imaginea prin gestul său necugetat. Aceeași opinie publică a sărit din nou în ajutorul lui. Lumea s-a cam plictisit să vadă aceeași telenovelă pentru a nu știu câta oară. Mutule schimbă placa! Dintre toți, Dumitru Dragomir e cel mai optimist: "Ferească Dumnezeu, Mutu a avut ghinion. Ce să faci acum? Acum nu s-a mai drogat. A luat pastile să slăbească, săracul. Poate nu a ştiut, i se putea întâmpla oricui. Eu cred că sigur va fi suspendat, dar între 3 şi 6 luni. E adevărat că minim e un an, dar dacă ai circumstanţe atenunante pedeapsa poate fi mai mică. Eu cred că mai are şanse să revină în fotbal, nu e terminată cariera lui. Trebuie oricum să aşteptăm şi testul doi, ca să vedem cum va ieşi. Eu spun în felul următor, fără un avocat deştept şi fără un profesor de medicină care să explice ce s-a întâmplat, nu poţi să scapi". Eu propun să-i dăm Caesar-ului ce este al Caesar-ului!