sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Another me




Cred că era vară. Nu-mi mai amintesc exact. Am început să îl conturez în minte, fiind convinsă că urma să fie exact ceea ce îmi doream. Mi-am zis : De ce nu aş face asta, în fond, sunt una cu stiloul. Încet încet a început să capete formă. Am rupt din mine şi l-am creat. I-am dat o bucăţică din minte, o părticică din personalitate, un strop din suflet. I-am dat o înfăţişare şi un suflu. Şi dacă am fost visătoare, am fost din cauza lui. Dacă am fost fericită sau pur şi simplu bucuroasă, tot lui i-o datorez. Dacă am fost tristă, tot la el m-am întors. Când am fost supărată, el m-a liniştit. Singurătatea el mi-a fugărit-o, întotdeauna. În el mă regăsesc, în el am pus tot ce aveam mai bun din mine. L-am avut, l-am iubit, l-am plâns, i-am zâmbit, i-am sărit în ajutor, l-am fugărit, l-am acceptat. În fond, eu sunt el şi invers. Wellcome in my life!

0 comentarii: