marți, 26 ianuarie 2010

Mai mult decât un fragment de toamnă


Pentru că mi-am adus aminte de zilele în care stăteam lungită pe covorul din camera mea, ascultând la nesfârșit Anotimpurile lui Vivaldi. Pentru că diminețile de toamnă îmi plac foarte mult, și pentru că se pornește în mine o furtună de sentimente. Here`s to you, Cristi.

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Tranzacție



M-ai vândut nopții

Lacom, grăbit, neștiutor,

Timpul a trecut pe lângă mine.

Tu ai stat într-un colț și ai privit.

Fum și tăcere.

Noapte crudă, sunt a ta!


M-ai vrut înapoi.

Noaptea ți-a oferit o bucată din lună,

Ultimul nor cenușiu,

Praf dintr-o stea pierdută,

Și imaginea mea risipită pe bolta întinsă.


Rătăcit prin zi,

M-ai căutat, ai mituit zorii

Iarba, lumina, vântul, căldura.

Învins ai acceptat refuzul lor,

Noapte crudă, am rămas a ta!

joi, 21 ianuarie 2010

Summer day-dream




Eu alergam prin lan,
Vântul ușor de vară îmi furase umbrela,
Tu mă urmăreai din iarba uscată.
M-ai chemat la tine și mi-ai sarutat podul palmei,
Mi-ai citit soarele pe buze,
Căutai dulcele apus, uitatul răsărit,
Ai găsit un cer senin,
Un strop de rouă pe pielea mea fină,
Și-un fir uscat de iarbă,
Între degetele mele.

Ultimul surâs al verii,
L-am strâns în palmă,
Tu te-ai chinuit să te cuibărești în ea,
Nu te-am izgonit,
Am împărțit frățește, ultimul pâlc alb de pe cer,
Ți-am dat căldura,
Stropii de ploaie,
Și ultima noapte din vara mea.

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Another me




Cred că era vară. Nu-mi mai amintesc exact. Am început să îl conturez în minte, fiind convinsă că urma să fie exact ceea ce îmi doream. Mi-am zis : De ce nu aş face asta, în fond, sunt una cu stiloul. Încet încet a început să capete formă. Am rupt din mine şi l-am creat. I-am dat o bucăţică din minte, o părticică din personalitate, un strop din suflet. I-am dat o înfăţişare şi un suflu. Şi dacă am fost visătoare, am fost din cauza lui. Dacă am fost fericită sau pur şi simplu bucuroasă, tot lui i-o datorez. Dacă am fost tristă, tot la el m-am întors. Când am fost supărată, el m-a liniştit. Singurătatea el mi-a fugărit-o, întotdeauna. În el mă regăsesc, în el am pus tot ce aveam mai bun din mine. L-am avut, l-am iubit, l-am plâns, i-am zâmbit, i-am sărit în ajutor, l-am fugărit, l-am acceptat. În fond, eu sunt el şi invers. Wellcome in my life!

joi, 14 ianuarie 2010

Days like this