marți, 8 decembrie 2009

Drum prin artă



Câteva gheme colorate de mohair se întind de sub birou până la jumatatea covorului. Lângă fereastră, într-o cutie de carton stau deșirate suluri întregi de materiale multicolore de jaluzele. O lucrare atârnă pe unul dintre pereți. Puțin mai încolo încă una. Un chip uman distorsionat, altceva nimic. Lângă ușă se întind pe un fundal albastru câteva clădiri. Pe tavan se clatină, când la stânga, când la dreapta, diferite origami pictate. Într-un colț, rezemat de perete stă un semn de circulație, reprezentând ocolirea. E o cameră mică și înghesuită. Are totuși „ceva-ul” acela familiar, care te atrage. Aici iau naștere lucrările Alinei Popa, studentă în anul III la Facultatea de Arte din Timișoara.  

R: Ai studiat muzica, încă de mică. Astăzi realizezi panouri textile și faci design interior. Ce te-a făcut să îți schimbi orientarea?

A: „Am studiat patru ani pianul și vioara. Îmi plăcea foarte mult muzica. Am învățat să cânt și la clarinet. Într-un final mi-am dat seamă că mă exprim mai bine prin pensulă decât prin arcuș.”


R: Când ai început să îți dorești să faci artă?

A: „În clasa a 8-a m-am trezit cu o pânză de sac în mână. Acolo a început totul. Nu știam ce să fac cu ea. Am primit la școală o temă, și atunci i-am găsit rostul. Am realizat o rochie din pânză de sac vopsită. M-am îndrăgostit de textile în momentul în care am luat pentru prima dată acul în mână.”

R: Punctul tău de plecare a fost în școala generală. Când ai simțit că te formezi ca și artist?

A: „Liceul m-a format oarecum. Primul meu vernisaj a avut loc în clasa a 9-a, în care am prezentat body painting. Emoțiile au fost inegalabile. Observam reacția lumii la artă, la culori. Apoi pe parcursul celor patru ani au urmat altele și altele. Totul a venit de la sine. Am învățat ce înseamnă culoarea, acul și ața și, totodată, ce înseamnă să construiești din culori. Am prins curaj. Atunci m-am hotărât că toată viața mea va fi de fapt o lucrare continuă, dinamică, deschisă. Tot timpul cu un centru de interes și tot timpul făcută pe ultima sută de metri. Tot ce ținea de artă simțeam de fapt că ține de mine. Vroiam să merg mai departe cu orice preț.”


R: Ai reușit să te înscri la Facultatea de Arte. Ce impact a avut asupra ta și a muncii tale?

A: În anul I am aveam acel entuziasm de proaspăt student. Intrasem la Facultatea de Arte, la secția mult visată, cu ateliere mari și colegi dornici să creeze, la fel ca mine. Îmi plăcea și eram mândră de mine și de drumul pe care l-am ales. Aveam loc să mă desfășor într-o lume ca de poveste, cu multe culori și oameni care nu judecă, ci creează. La scurt timp am realizat că lumea promițătoare în care am intrat nu avea să fie ceea ce noi toți credeam că va fi. Totul a decurs ca într-o competiție nebună. Din nou, eu mi-am dorit mai mult dar nimeni nu a răspuns strigatelor mele, care sunau cam așa: « Lasați-mă să creez!». Nu se întâmpla nimic care să mă facă să merg mai departe.”

R: Cu toate că primul an de facultate te-a dezamăgit și nu ai putut realiza mai nimic din ceea ce îți doreai, ai reușit să te afirmi într-un fel sau altul. Cum s-a întâmplat acest lucru?

A: „În cel de-al 2-lea an de facultate s-a produs «evenimentul» mult așteptat. Întâmplător, lucram ca și barman la un restaurant și am servit la o masă la care se discuta despre o expoziție. Atunci am simțit că trebuie să-mi joc cartea. Nu aveam nimic de pierdut. M-am trezit implicată într-o discuție care de fapt îmi pregătea prima expoziție în Timișoara. Am reușit, astfel, să expun cu diverși artiști, printre care O.A., R.C., M. O.”

R: Arta presupune multe sacrificii. Tu la ce ai renunțat pentru a realiza artă?

A: „ A venit momentul în care am renunțat la o situație financiară bună, la un apartament destul de mare, la o viață banală și am decis să mă afund cât mai mult în artă. Vernisajele au început să vină ca pe bandă. Eram fericită. Începusem să fac ceva bănuți din asta.”

R: În afară de expozițiile pe care le-ai avut, ce alte proiecte ai mai realizat?

A: „Am început să colaborez anul acesta cu T.P care are o firmă de design interior. Primul proiect pe care l-am avut împreună cu T.P. a fost să decorăm clubul de la Porto Arte. La scurt timp am fost contactați și de o familie care dorea să redecoreze camera copilului lor.”


R: Cum îți vezi munca acum, după ce ai reușit să realizezi o parte din lucrurile pe care ți le-ai propus?

A: „După foarte multe întâmplări, felicitări, critici, aprecieri am devenit imună. Nu mai sunt acel copil mic adoptat de lumea artei plin de entuziasm. Am început să-mi cunosc forța și limitele pe care le dizolv în timp. Încă îmi doresc să fac mai mult. Sunt deja niște etaje în acel bloc infinit pe care le-am urcat, dar înca îmi păstrez acea dorință puternică de a creea în continuare, mai mult și mai mult. Diferenta e că acum, lucrările mele nu mai au ca și bază acea inocență de la început, ci mai degrabă o minte făcută bucățele pe care încerc să o reconstruiesc.”


R: Cum ai descrie lumea în care ai intrat?

A: „Am realizat că aici, în lumea asta, direcția în care aluneci e foarte importantă. Riști să devii din păcălici, păcălit. Am devenit unul din ei, unul din oamenii la care mă uitam cu atâta admirație cu câțiva ani în urmă. Lumea în care mă aflu acum e haotică. De fapt, e exact ceea ce îmi doream: artiști nebuni, lucrări, culori ,competițe, expoziții, oamenii care privesc dar nici ei nu știu ce. Un adevărat haos! Nu am absolut nici un moment de regret din tot acest drum pe care l-am parcurs până acum. Știu că mă așteaptă ceva mare.”

0 comentarii: