vineri, 5 decembrie 2008

Amintiri din dud


Frunzele dudului se mişcau când în stânga când în dreapta, acoperindu-mi faţa. Mă chinuiam să străbat cu privirea zarea, peste acoperişul roşu al casei de chirpici, şi să urmăresc ghemul gri de blană din ograda îndepărtată a unei mătuşi. Bocioc, câinele cu ochii albaştrii, alerga cât era ziua de lungă. Cel mai mult, însă, îi plăcea să se bălăcească în balta tulbure din faţa cuştii. Era frumos şi încâlcit.
Mă încânta să urmăresc toată forfota din jur, de aceea îmi alesesem cea din urmă creangă, chiar ultima, din vârful dudului. O vedeam adesea pe mamaia cum venea alene la fântână, ducând în mâna ei albă şi ridată găleata. Roata greoaie şi ruginită scârţâia zgomotos. După câteva secunde, braţul slăbit al bunicii răstruna apa rece scoasă din fântână în găleata ştirbită. Silueta subţirică se îndepărta, mai apoi, încet şi tăcut, mergând spre bucătăria din placaj scorojit. Undeva în dreapta, pe tăpcean, Tibilică se tăvălea şi necheza, rânjind cu dinţii lui galbeni şi lungi. Căldură mare. Pe părul lui maro se prelingea lent sudoarea. Chiar sub ochii mei, printre răsadurile de ardei şi roşii se lungea prisica, lingându-şi blana şi mieunând.Cât era ziulica de lungă mă plimbam prin livadă, îndesându-mi fructe în sân sau stăteam cocoţată printre ramurile dudului, ale cărui roade îmi displăceau. Seara, însă, mă dădeam pe lângă mamaia şi aşteptam să facă mămăliguţa. Iubeam ceaunul cu fundul negru, tuci, din care mâncam lapte cu mămăligă uscată; şi plita pe care bunica îmi făcea turtiţe; şi mirosul micuţei bucătării pe pereţii căreia erau atârnate linguri de lemn, oale de chişleac şi scoici.
Apoi mergeam în tinda îngustă în care mirosea a brânză proaspătă şi a vaselină. Stăteam cu spatele rezemat de tocul uşii verzi şi priveam cerul. Greierii îmi cântau la picioare şi eu stăteam. Stăteam şi mă rugam să nu se mai termine. La urmă adormeam pe vatra tare, strângând în braţe trupul firav al mamaiei şi repetând cu glasul meu subţire "mamaia mea, mamaia mea".
Dimineaţa o luam de la capăt. Mă cocoţam în dud şi îi regăseam pe toţi la locurile lor. Îl aveam pe Bocioc, pisica dintre răsaduri, pe mamaia cu găleata ştirbită, pe Tibi cu lucerna dintre dinţi, fructele din sân şi viaţa mea de copil.

2 comentarii:

sweet_04_john spunea...

uneori era pusa tara la cale in dudula ala...jocurile se legau mai greu acolo sus dar povestile, barfele si glumele erau mereu binevenite...probabil sunt multi care au avut un "dud" al lor plin de amintiri si cu siguranta vor vedea mai departe de aceste cuvinte frumos alese ;;) te pup traznet verisoaro :*:* !!!

bubu spunea...

stii ce ar fi sunat bine? amintiri din nud:)