miercuri, 22 octombrie 2008

În mine...în şoaptă

Tac. Am încercat sa îmi ascund cuvintele în punga de plastic din cămară. Cuvintele mi se băteau cap în cap, dar eu am ales să rămân mută. Am căutat un loc în care să mi le îngrop, şi-au evadat. Nu văd. Lumina ochilor mei s-a scurs la fel ca petele de culoare de pe un tablou ud. Mi-am aruncat privirea la coşul de gunoi şi-am rămas oarbă. Nu aud. Mi-am lipit urechile cu bandă adezivă şi-am tras de ea. Am rămas surdă. Nu merg. Picioarele mi s-au rupt din şolduri şi-au rămas lipite de asfaltul înecat în mucuri de ţigară şi scuipat. Am rămas oloagă. Nu simt. Nu vreau. În mine, în şoaptă...am murit.

luni, 13 octombrie 2008

E ca şi atunci când...

Arunc ultima filă din cartea despre tine. De ajuns. Nu mi-ai furat ca şi alţii visele, mi le-ai dăruit. Nu ai ascuns adânc în tine speranţa, mi-ai arătat-o cu primul pas făcut spre mine. E ca şi atunci când uit să trec de momentul prezent, de teamă să nu se piardă cu clipa ce urmează şi să rămână doar o amintire. E ca şi atunci când tu îmi acoperi ochii cu palmele, de la spate. E ca şi atunci când conştientizez că mă priveşti în timp ce dorm; ca şi atunci când mă trezesc dimineaţa şi te caut prin pat. E ca şi atunci când împărţim aceeaşi ceaşcă de cafea. Ca şi atunci când uiţi să mă îmbrăţişezi de rămas bun şi te întorci de la jumătatea drumului. E ca şi atunci când...