duminică, 3 august 2008

Cu sufletul la Urgenţă

10, 50, 87, 90, 106... Pot fi simple numere, zile dintr-un an,  cărţile dintr-o bibliotecă sau pot reprezenta  persoanele ajunse la Urgenţă într-o singură zi. Fără să anunţ Salvarea, fără să chem măcar un taxi, doar cu picioarele bine înfipte în pantofi şi cât se poate de sănătoasă, vizitez Spitalul Judeţean. Mai exact, dau o fugă până la Urgenţă. Nimic neobişnuit încă. Oameni agitaţi, maşini grăbite, bătrâni cu plase în mână şi un puşti care încearcă să citescă literele ce se întind pe panoul din faţa sa : „ Spi-ta-lul Ju-de-ţean de Ur-gen-ţe Ti-mi-şoa-ra”. Agitaţia e tulburată de sunetul colorat al sirenei unei ambulanţe. Prima sosită de când mă aflu aici. Scot telefonul din buzunar şi încep să cronometrez ambulanţele care sosesc sau pleacă. Straniu. Doar patru în decursul unei ore şi jumătate. Ce să însemne asta? Oamenii sunt mai puţin bolnavi sau doar atâtea maşini sunt disponibile pentru intervenţie, într-o astfel de noapte? Încep să sosească taxiuri cu pacienţi. Oare unde sunt şoferii şi medicii de pe maşina de intervenţie? Privesc câteva secunde în stânga. Nimic. Mă uit în dreapta şi văd patru domni şi o domniţă cu ţigările fumegânde, spunându-şi bancuri. Aha! Deci aşa stă treaba. Probabil şoferul de taxi ştie mai bine să acorde primul ajutor, mă gândesc, dacă oamenii au apelat la el în loc să sune la ambulanţă. Hărmălaie. Din spatele unor copaci se năpustesc asupra unui doctor nouă rromi ţipând şi turuind. Maşinile de intervenţie pleacă una câte una, coada de la fişier creşte, iar eu mă aşez pe bordură gândindu-mă la patul meu de acasă. Altă sirenă. Ridic privirea dar, nu zăresc nimic. Mă uit din nou şi în faţa ochilor răsare maşina poliţiei. O seara la Urgenţă nu înseamnă doar probleme de sănătate. Trei tineri coboară cu privirile plecate. Cu siguranţă sunt membrii vreunei găşti, care tocmai s-au dat cap în cap pe vreo străduţă lăturalnică. Urmează să apară maşina pompierilor şi seara va deveni completă. Destul. Îmi întorc spatele spitalului şi pornesc spre casă. Pe o stradă mai întunecată un pompier trage grăbit de un furtun în timp ce alţii doi coboară scara. Asta da noapte, îmi zic în gând. Am făcut o vizită rapidă prin viaţa oamenilor. Mai vreau!

3 comentarii:

Crippled spunea...

A fost o seara agitata, parca niste scene dintr`un serial de actiune. Oameni multi, amubulanta, politia, pompierii. Oricum, mi`a facut placere sa te insotesc intr`o astfel de vizita neasteptata. Si eu mai vreau :)

SpYk3 spunea...

pfff ...scriitoare te faci

Alexandra Meglene spunea...

Soferul de taxi poate sa nu stie deloc, esential e sa vrea. de altfel asta e si problema sociatatii noastre: nimeni nu vrea